Ciocniri au avut loc sâmbătă la Toulouse, iar tensiuni la Paris, în ”actul 31” al mobilizării ”vestelor galbene”, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 1.000 de ”veste galbene” s-au adunat sâmbătă după-amiaza la staţia de metrou Jean-Jaurès, însă mobilizarea de la Toulouse s-a încheiat rapid.

Primele ciocniri au avut loc la cinci minute de la plecarea coloanei în marş, potrivit unui jurnalist de la La Dépêche du midi, care evocă tiruri cu proiectile şi grenade lacrimogene.Mai multe persoane au fost arestate, potrivit aceleiaşi surse.

Marşul a fost dispersat la scurt timp după ce a pornit. Trecători, inclusiv familii cu copii, cuprinse de panică, s-au refugiat în magazine din zonă, a constatat AFP.

Un importanrt dispozitiv a fost desfăşurat la Jean-Jaurès, cu scopul de a împidica noi adunări, potrivit France Bleu.

”Înaintam liniştiţi, scandam, iar brusc zeci de poliţişti au tăbărât pe noi, smulgând banderole şi lovind cu bastonul manifestanţ în capul coloanei”, a declarat AFP Bastien, cu ochii înroşiţi. Alţi manifestanţi au făcut declaraţii similare AFP.

O înregistrare video postată pe Twitter surprinde ciocniri în faţa barului Le Cardinal, la câţiva paşi de staţia de metrou Jean-Jaurès.

După ce situaţia a părut să se mai liniştească, tensiunea a mai târziu crescut la Compans Caffarelli, potrivit La Dépêche du midi. Manifestanţi s-au adunat în Place Arnaud Bernard, după dispersarea manifestaţiei la Jean-Jaurès. Străzile au fost ”inundate” rapid de gaze lacrimogene, iar forţe de ordine încercau să respingă ”veste galbene”.

La Paris erau prevăzute mai multe manifestaţii.

Un jurnalist care urmărea o coloană ce a plecat în marş de la Place de la Bastille a surprins câteva scene tensionate la biroul unui deputat LREM din Circumscripţia 16, Delphine O. Manifestanţii şi-au continuat însă marşul către Place du Maréchal Juin.

Situaţia s-a tensionat către finalul marşului, pe bulevardul Perreire, iar apoi pe bulevardul Maréchal Juin, potrivit aceleiaşi surse. Câteva minute mai târziu, forţele de ordine au intervenit pe avenue de Villiers, pentru a respinge manifestanţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.