Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost victima unei tentative de asasinat, în urma unei şedinţe de Guern la Handlova (centru), în urma căreia un presupus autor a fosta arestat, identificat de presa slovadă drept Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, care deţinea legal arma, despre al cărui mobil autorităţile nu au dat nicio informaţie, relatează AFP.
Împuşcat cu mai multe gloanţe, inclusiv în abdomen, Fico se afla între viaţă şi moarte înaintea unei operaţii chirurgicale miercuri seara, după care veştile cu privire la starea premierului sunt liniştitoare într-o ţară aflată în şoc.
”Cred că până la urmă va supravieţui. Nu este într-o situaţie care să-i pună viaţa în pericol în acest moment”, a declarat BBC vicepreşedintele slovac Tomáš Taraba.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Starea lui Fico este considerată însă, în continuare ”foarte gravă”.
”În această noapte (de miercuri spre joi), medicii au reuţit să stabilizeze pacientul”, a anunţat joi vicepremierul Robert Kalinak, totodată ministru al Apărării.
”Din nefericire, starea rămâne foarte gravă, pentru că rănile sale sunt complicate”, a anunţat el într-o conferinţă de presă în faţa sediului Spitalului Roosevelt, la Banska Bystrica (centru).
UN SCRITOR LOCAL
Ancheta continua joi în vederea înţelegerii circumstanţelor şi motivaţiilor acestei tentative de asesinat.
Imediat după fapte, Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, originar din orăşelul Levice (centru), identificat de presa slovacă ca fiind un scriitor local, a fost reţinut.
”Cred că pot să confirm, da”, le-a răspuns ministrul de Interne Matus Sutaj Estok unor jurnalişti care-l întrebau despre identitatea atacatorului, care este, potrivit presei locale, unul dintre fondatorii Clubului Literar Duha (Curcubeu) în oraşul Levice.
Potrivit paginii pe Facebook a Duha, Juraj Cintula a publicat trei volume de poezie şi două romane, intitulate ”Mesajul sacrificiului” în 2010 şi ”Efata” în 2015.
Presa locală scrie că suspectul este autorul mai multor culegeri de poezii şi că acesta este membru al Asociaţiei oficiale a Scriitorilor Slovaci.
Asociaţia a confirmat pe Facebook că acesta este membru din 2015 şi că, dacă faptele se adeversc, ”aderarea acestei persoane demne de dispreţuit va fi anulată imediat”.
El a lucrat în trecut ca paznic, iar în 2016 a fost agresat violent de către un tânăr drogat, potrivit postului Markíza.
”N-A VOTAT CU EL”
Fiul suspectului a declarat site-ului aktuality.sk că tatăl său avea o armă de foc înregistrată legal.
Întrebat ce sentimente avea tatăl său cu privire la Robert Fico, acesta a răspuns că ”am să vă spun un lucru. N-a votat cu el. Asta e tot ce pot să vă spun”.
Mai multe declaraţiile ale suspectului sunt disponibile pe reţele de socializare.
Într-o înregistrare video postată în urmă cu opt ani, el declara că ”lumea este plină de violenţă şi de arme. Oamenii par să înnebunească”.
El a anunţat că a înfiinţat o ”Mişcare împotriva violenţei” la Levice, care se defineşte pe pagina sa de Facebook drept ”un partid politic al cărui obiectiv este să împiedice răspândirea violenţei în societate”.
Joi autorităţile nu au oferit nicio informaţie suplimentară despre motivaţiile suspectului.
După ce a revenit la putere ca premier, Robert Fico a pus la îndoială suveranitatea Ucrainei şi a oprit toate ajutoarele militare destinate Kievului.
Un fost membru al Partidului Comunist, el şi-a înfiinţat propria formaţiune, a respins eticheta de ”populist” şi ”demagog” şi s-a opus sancţionării Rusiei.
În aprilie, el şi-a schimbat tonul faţă de Războiul din Ucraina şi a îndemnat la o soluţie paşnică care să respecte ”integritatea teritorială” a acestei ţări.
Aliatul său în Guvern, Peter Pellegrini, a obţinut în aprilie o victorie în alegerile prezidenţiale, devansându-l cu mult pe un diplomat proeuropean, după ce a făcut din Războiul din Ucraina un element-cheie al campaniei sale electorale în această ţară cu 5,4 milioane de locuitori membră a Uniunii Europene (UE) şi NATO.
Coaliţia guvernamentală a adoptat un proiect de lege controversat cu privire la radioul şi televiziunea publice RTVS, pe care puterea le acuză de lipsă de obiectivitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...