Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur produs, sâmbătă, în sudul Iranului, conform agenţiei iraniene de presă IRNA, preluată de Reuters şi AFP,
Primul bilanţ al seismului care s-a produs în sudul Iranului, afectând provincia Hormozgan, arată că au fost rănite cel puţin 19 persoane, iar cel mai puternic a fost atins satul Sayeh Khosh, unde au fost găsite şi cele cinci victime.
Seismul care a avut 6,1 grade pe scara Richter a avut loc la o adâncime de cel puţin zece km, informează AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.