Cinci cetăţeni britanici care erau deţinuţi în Afganistan au fost eliberaţi, anunţă luni Ministerul britanic de Externe, care subliniază că aceştia au comis o ”greşeală” ducându-se în această ţară, în pofida unor recomandări de călătorie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Apreciem eliberarea de către actuala administraţie a Afganistanului a cinci cetăţeni britanici care erau deţinuţi”, anunţă un purtător de cuvânt al ministerului, care nu precizează când şi în ce condiţii au fost reţinute cele cinci persoane.

”Aceşti britanici nu au avut niciun rol în activitatea Guvernului britanic în Afganistan şi s-au dus în Afganistan contrar recomandărilor de călătorie ale Guvernului. A fost o greşeală”, subliniază el.

Regatul Unit anunţă că ”regretă acest episod” şi prezintă, în numele familiilor deţinuţilor, ”scuze” pentru ”orice infracţiune a culturii, cutumelor şi legilor afgane”.

Ministrul britanic de Externe Liz Truss se declară, la rândul său, ”satisfăcută” de faptul că regatul le-a asigurat eliberarea.

Londra anunţa în februare cazul mai multor britanici deţinuţi în Afganistan şi anunţa că a ”evocat” situaţia acestora cu talibani, fără să precizeze numărul britanicilor şi nici cine îi deţinea.

Între ei se afla Peter Jouvenal, un fost jurnalist, care a devenit om de afaceri, care deţine dublă cetăţenie, germană şi britanică, deţinut de la începutul lui decembrie.

Fundamentaliştii islamşti talibani au arestat anumite voci care-i criticau, după ce s-au întors la putere, în 2021, şi au snopit în bătaie sau arestat numeroşi jurnalişti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.