China a anunţat duminică că va desfăşura în iulie exerciţiile navale anuale împreună cu Rusia, de data aceasta în apropierea coastelor chineze, urmate de patrule comune într-o zonă nespecificată din Pacific, informează AFP.
Cele două ţări sunt parteneri diplomatici şi economici importanţi, o legătură consolidată de voinţa lor comună de a oferi o alternativă la ceea ce percep ca fiind dominaţia Statelor Unite asupra ordinii mondiale.
China şi Rusia organizează de mulţi ani manevre militare comune, care sunt acum privite cu suspiciune de mai multe ţări, în special occidentale, în contextul războiului din Ucraina.
Forţele navale ale celor două ţări vor desfăşura exerciţiile „Joint Sea-2026” în „spaţiile aeriene şi maritime din largul oraşului Qingdao”, un important port militar şi staţiune balneară din estul Chinei, a precizat Ministerul Apărării din China.
„La finalul acestui exerciţiu comun, o parte din forţele celor două ţări va participa la o patrulă maritimă comună într-o zonă maritimă din Pacific”, a subliniat acesta într-un comunicat.
Această iniţiativă „vizează să răspundă împreună provocărilor de securitate şi să menţină pacea şi stabilitatea în regiune”, a afirmat ministerul, fără a preciza amploarea forţelor mobilizate.
Aceste exerciţii vor avea loc la aproximativ două luni după vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în China. Şeful Kremlinului a calificat atunci nivelul relaţiilor bilaterale drept „fără precedent”, iar liderul chinez Xi Jinping le-a prezentat ca fiind „de neclintit”.
Exerciţiile „Joint Sea” între cele două forţe navale sunt organizate începând din 2012.
Ediţia din 2025 a avut loc în apropierea oraşului Vladivostok (estul Rusiei) şi a fost urmată, de asemenea, de patrule comune în Pacific.
China nu a condamnat niciodată Rusia pentru invazia Ucrainei, lansată în februarie 2022, dar face apel la negocieri de pace. Capitalele occidentale o acuză în mod regulat că oferă Moscovei un sprijin economic crucial pentru efortul său de război.




























