China urmează să construiască o bază pentru poliţia din Tadjikistan în apropiere de frontiera tadjică cu Afganistanul, a anunţat luni un oficial de rang înalt, în contextul unor îngrijorări cu privire la securitate după revenirea la putere a talibanilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Camera inferioară a Parlamentului tadjic a aprobat această construcţie, în districtul Işkoşim, în regiunea Badahşanul de Sus, denumită şi Gorno-Badahşan, la frontiera cu Afganistanul, a declarat AFP o sursă parlamentară.

”Construcţia urmează să fie finanţată integral de partea chineză. După ce va fi construită, baza va fi transferată” forţelor de poliţie din Tadjikistan, precizează această sursă, sub protecţia anonimatului.

China a pus la dispoziţie o anvelopă în valoare de 7,3 milioane de euro în vederea construirii acestei infrastructuri, potrivit aceleiaşi surse.

Construcţia bazei nu a fost confirmată, însă, de către Beijing.

Întrebat joi despre acest subiect de către presă, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, a declarat că ”nu este la curent”.

După întoarcerea la putere a talibanilor în Afganistan, în august, ţările din regiune sunt îngrijorate de un vid de securitate care poate favoriza o ascensiune a unor grupări jihadiste.

Alte ţări din Asia Centrală au angajat un dialog cu talibanii, însă Tadjikistanul refuză orice contact cu noii conducători de la Kabul.

Preşedintele tadjic Emomali Rakhmon şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de o multiplicare a ”grupărilor teroriste” la frontieră şi a îndemnat luna trecută la înfiinţarea unei ”centuri de securitate fiabile în jurul Afganistanului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.