Diplomatul cu cel mai înalt rang al Chinei Wang Yi ”speră şi crede” că Germania va sprijini ”reunificarea paşnică” a Chinei cu Taiwanul, a anunţat sâmbătă ministerul chinez de Externe, într-un comunicat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Wang a făcut aceste remarci la o întâlnire cu ministrul german de Externe Annalena Baerbock, care se află în China până sâmbătă, adăugând că China a susţinut cândva reunificarea Germaniei.

”Pentru a menţine stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, este necesar să ne opunem ferm activităţilor separatiste legate de ”independenţa Taiwanului””, a spus Wang, adăugând că ”întoarcerea Taiwanului în China” a fost o componentă importantă a ordinii internaţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Vineri, Baerbock a declarat că orice încercare a Chinei de a controla Taiwanul ar fi inacceptabilă şi ar avea repercusiuni grave pentru Europa.

Şeful Uniunii Europene pentru politică Externă, Josep Borrell, are un punxt de vedere similar.

Beijingul, care susţine că Taiwanul guvernat democratic este o provincie chineză, nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru a aduce insula sub controlul său.

PreşedinteleTaiwanului, Tsai Ing-wen, respinge poziţia Chinei, spunând că numai oamenii din Taiwan pot decide viitorul lor.

 Ministerul de Externe din Taiwan a declarat într-un comunicat de sâmbătă că a aprobat cu fermitate comentariile lui Baerbock.

”Ministerul de Externe mulţumeşte multor oficiali la nivel înalt din departamentele executive din diferite ţări, inclusiv Germania, pentru solidaritatea lor cu Taiwanul”, se arată în comunicat.

Într-o abatere de la politicile fostului cancelar al Germaniei, Angela Merkel, guvernul lui Olaf Scholz dezvoltă o nouă strategie pentru China, pentru a reduce dependenţa de superputerea economică a Asiei, până în prezent o piaţă vitală de export pentru mărfurile germane.

Ministrul german al Educaţiei, Bettina Stark-Watzinger, a vizitat Taiwanul luna trecută, o călătorie pe care China a denunţat-o drept ”maliţioasă”.

China a organizat trei zile de exerciţii militare în jurul Taiwanului, din 8 aprilie, care au inclus lovituri de precizie simulate cu bombardiere şi forţe de rachete, după ce Tsai s-a întors din Los Angeles, unde s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA, Kevin McCarthy, înfuriind Beijingul.

Wang a mai spus că China este dispusă să consolideze schimburile şi comunicarea cu Germania, pentru a spori înţelegerea reciprocă şi a se pregăti pentru o nouă rundă de consultări guvernamentale chino-germane.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.