Unul dintre cele patru laboratoare chineze autorizate să efectueze teste clinice - Sinovac Biotech - se declară pregătit să producă 100 de milioane de doze pe an din vaccinul său experimental împotriva noului coronavirus, apărut în China la sfârşitul lui 2019 şi care s-a răspândit în întreaga lume - în pofida faptului că acesta nu a trecut toate probele, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un bărbat în halat alb exhibă unul dintre aceste vaccinuri, într-un laborator din nordul Beijingului. Poate că ţine în mână remediul atât de mult aşteptat.

Laboratorul se arată încrezător. În 2009 a luat-o înaintea concurenţei şi a devenit primul în lume care a pus pe piaţă un vaccin împotriva gripei porcine H1N1.

În vastele sale instalaţii de la Changping, la periferia capitalei chineze, laboratoare controlează calitatea vaccinului experimental pe bază de patogeni inerţi - produs deja în mii de exemplare. În cutia alb cu portocaliu, produsul are acelaşi nume - ”Coronavac”.

TESTAT PE MAIMUŢĂ

În pofida faptului că tratamentul este încă departe de omologare, producătorul este necesar să demonstreze că este capabil să-l producă la scară  mare şi să supună loturi controlului autorităţilor. Astfel, producţia a fost lansată înainte de încheierea testelor clinice.

Peste 100 de laboratoare din lume se înfruntă în a fi primul care pune la punct un vaccin, însă mai puţin de zece dintre ele au angajat în prezent un test clinic pe oameni, potrivit Şcolii de Igienă şi Medicină Tropicală de la Londra.

Este cazul Sinovac, care dă asigurări că a obţinut rezultate încurajatoare la maimuţă, înainte de a-şi administra serul pentru prima oară unui număr de 144 de voluntari, la jumătatea lui aprilie, în Jiangsu (est).

Însă laboratorul, înfiinţat în 2001, nu anunţă data la care injecţia sa de o jumătate de mililitru va putea fi comercializată.

”Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune toată umea”, recunoaşte directorul mărcii, Liu Peicheng.

Potrivit OMS, producerea unui vaccin poate dura între 12 şi 18 luni.

TEST ÎN STRĂINĂTATE

Sinovac, care are 1.000 de salariaţi, speră să obţină la sfârşitul lui iunie prime rezultate cu privire la securitatea produsului său, în cadrul unor teste în fazele 1 şi 2, declară pentru AFP directorul pentru Afaceri Internaţionale Meng Weining.

Aceste teste constau pur şi simplu în verificarea faptului că vaccinul nu este periculos pentru om. Pentru a se asigura că este eficient, este necesar să se efectueze un test în faza 3 asupra unor purtători ai virusului.

Problema este că de-acum ”doar câteva cazuri sunt semnalate în China zilnic”, subliniază Meng. Doar dacă nu are loc un al doilea val pe teritoriul chinez, grupu va fi nevoit să testeze vaccinul pe persoane testate pozitiv în străinătate.

”În prezent suntem în contact cu mai multe ţări din Europa şi din Asia”, precizează el.

”Un test în faza 3 include câteva mii de persoane. Nu este uşor să obţii aceste cifre în nico ţară”, preconizează el.

LUCRU NOAPTEA

Grupul a lansat, cu toate acestea, construirea în sudul Beijingului a unei instalaţii de producţie cu o capacitate de 100 de milioane de doze, care urmează să intre în funcţiune până la sfârşitului anului.

”Muncim zi şi noapte, lucrăm noaptea, ceea ce înseamnă că nu pierdem un minut”, dă asigurări Meng.

Raportat la populaţia mondială, un eventual vaccin Sinovac nu va fi suficient să protejeze planeta. Însă Meng dă asigurări că grupul său - cotat pe Nasdaq - este pregătit la ”colaborări” cu partenerii săi străini, cărora le vinde vaccinurile sale existente împotriva gripei sau hepatitei.

Să fie prima care să ofere un vaccin împotriva covid-19 ar fi o revanşă pentru China, care doreşte să facă să se uite faptul că pandemia a luat naştere pe teritoriul său.

”Primim mult sprijin din partea Guvernului chinez”, declară Meng. ”Nu atât de mulţi bani”, ci cooperări cu institute publice de la care Sonovac se aprovizionează cu tuplini virale.

În afară de Sinovac, Beijingul a aprobat testarea clinică a altor trei vaccinuri experimentale - unul lansat de Şcoala Militară de Ştiinţe Medicale şi grupul de biotehnologie CanSino, altul de către Institutul de produse Biologice şi Institutul de Virusologie din Wuhan, oraşul în care a apărut nou coronavirus, iar al treilea de către grupul China Biotics, care a angajat marţi teste asupra a 32 de voluntari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.