China recurge la mijloace mari împotriva virusului care a început să se răspândească în restul lumii, punând de facto în carantină, începând de joi, metropola Wuhan, aflată în centrul epidemiei, şi un oraş vecin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând de la ora locală 10.00 (4.00, ora României), niciun tren sau avion nu mai părăseşte, în principiu, Wuhan, cu 11 milioane de locuitori, în centrul Chinei. Autostrăzile cu plată din oraş au fost închise.

Această metropolă, situată pe malul Yangtze, se află în centrul epidemiei care a contaminat din decembrie peste 750 de persoane şi s-a soldat cu 17 morţi, potrivit unui ultim bilanţ prezentat miercuri seara. Toate persoanele decedate au murit la Wuhan sau în regiunea oraşului.

”Locuitorii nu trebuie să părăsească Wuhan fără un motiv anume”, a anunţat Cartierul General însărcinat cu lupta împotriva epidemiei la nivel municipal.

Această decizie a fost luată cu scopul de a ”opri în mod eficient răspândirea virusului”, a explicat el, în ciontextul în care China se pregăteşte să intre vineri în lungul concediu de Anul Nou, un prilej anual de milioane de călătorii.

Oraşul vecin Huanggang, situat a 70 de kilometri est, cu 7,5 milioane de locuitori, este vizat de măsuri similare. Circulaţia trenurilor urma să fie oprită, până la noi ordine, la sfârşitul zilei.

Oraşul Ezhou, situat în apropiere, cu 1,1 milioane de locuitori, şi-a închs deja gara.

La Wuhan, locuitorii nu au putut să-şi planifice o eventuală plecare, în contextul în care decizia a fost anunţată în noaptea de miercuri spre joi.

TAXIURILE ÎŞI TRIPLEAZĂ PREŢUL

Era în continuare posibil să se vină în oraş cu trenul sau avionul, în pofida faptului că numeroase zboruri au fost anulate.

Însă trenurile şi avioanele cu destinaţia Wuhan erau aproape goale, un spectacol straniu cu o zi înaintea concediului de Anul Nou, când sunt luate de obicei cu asalt.

În centrul Wuhanului, transportul public era oprit, iar festivităţile de Anul Nou au fost anulate.

Taxiurile şi-au triplat preţurile. ”Este foarte periculos să ieţi în acest moment, dar avem nevoie de bani”, a declarat pentru AFP un şofer.

Primăria a impus, de asemenea, purtarea măştii respiratorii, pe care majoritatea locuitorilor o purtau deja de la începutul săptămânii.

Lupta a început după ce un cercetător chinez a recunoscut că virusul se poate transmite de la om la om şi nu doar de la animal la om.

Preşedintele Xi Jinping a dat semnalul mobilizării luni, îndemnând la oprirea ”hotărâtă” a epidemiei, care până atunci nu făcea titluri importante în presă.

La beijing şi Shanghai se poartă masca respiratorie în locuri publice şi mai ales la metrou.

MĂSURI ”FOARTE, FOARTE PUTERNICE”

La Geneva, directorul Orgaizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus a salutat miercuri măsurile ”foarte, foarte puternice” luate de China, apreciind că ele vor ”diminua” riscul propagării în afara frontierelor.

Ele au intervenit în timp ce OMS îşi reunea comitetul de urgenţă pentru a decide dacă noul virus contituie o ”urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional”.

Experţii nu au reuşit să se pună de acord asupra problemei, iar OMS îşi continuă reuniunea joi de la ora 11.00 GMT (13.00, ora României).

OMS a folosit expresia ”urgenţă internaţională” doar în cazul unor epidemii rare care necesită o reacţie mondială viguroasă, precum gripa porcină H1N1 în 2009, virusul Zika în 2016 şi febra Ebola, care a făcut ravagii într-o parte a Africii de vest din 2014 în 2015 şi în Republica Democratică Congo (RDC) în 2018.

La Washington, un purtător de cuvânt al Departanentului de Stat a subliniat ”semnele încurajatoare care arată că Guvernul chinez a înţeles gravitatea acestei probleme”.

Virusul, din aceeaşi familie cu SARS (sindromul respirator sever acut), s-a extins în mai multe ţări din Asia şi chiar în Statele Unite, unde s-au înregistrat câteva cazuri.

Controale ale temperaturii corporale s-au generalizat în mai multe aeroporturi din Asia, la Pacific, dar şi în Regatul Unit, Nigeria şi Italia.

COMERŢ ILEGAL

Virusul a fost depistat în decembrie într-o piaţă angro de fructe de mare de la Wuhan. Originea exactă este în continuare necunoscută, însă perioada de incubaţie ar fi de 14 zile.

Vânzări ilegale de animale sălbatice aveau loc în această piaţă, a recunoscut Centrul Naţional de Control şi Prevenirea Bolilor, fără să poată să spună cu certitudine dacă vânatul este cauza epidemiei.

Tulpina incriminată este un nou tip de coronavirus, o familie din care fac parte numeroase virusuri. Ele pot provoca boli benigne omului - ca gripa -, dar şi alte boli mai grave - ca SARS.

OMS a criticat dur Beijingul, în perioada SARS, în 2002-2003, din cauză că a întârziat să dea alerta şi a încercat să ascundă amploarea epidemiei.

SARS a ucis 774 de persoane în lume, dintre care 648 în China, inclusiv la Hong Kong.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.