Autorităţile chineze au evacuat peste un milion de persoane din locuinţele lor din estul Chinei, inclusiv din capitala financiară Shanghai, pe măsură ce taifunul „Dolphin”, chiar dacă retrogradat în prezent la furtună tropicală, a lovit ţărmul şi îşi face simţită prezenţa, aducând ploi torenţiale şi blocând transportul în întreaga regiune, relatează BBC.
Numai în Shanghai au fost anulate luni aproape 1.000 de zboruri.
Deşi autorităţile au retrogradat "Dolphin" la categoria de furtună tropicală, acestea continuă să avertizeze asupra ploilor torenţiale, inundaţiilor severe şi riscului de alunecări de teren până miercuri, pe măsură ce furtuna se deplasează spre nord.
Autorităţile chineze emiseseră anterior cod roşu, cel mai înalt nivel de alertă, pentru "Dolphin", care este cea mai puternică furtună care a lovit China în acest an.
Aceasta a atins viteze maxime ale vântului de 150 km/h când a lovit pentru prima dată oraşul Yuhuan din provincia Zhejiang, duminică la ora locală 17:30 (12:30, ora României), înainte de a atinge uscatul pentru a doua oară în oraşul Wenzhou, aproximativ o oră mai târziu, au declarat autorităţile meteorologice.
Pentru luni au fost prognozate ploi abundente în provinciile Shandong, Henan, Hubei, Anhui, Jiangsu, Zhejiang şi în oraşul Shanghai.
Autorităţile au îndemnat populaţia să evite activităţile în aer liber, în timp ce mai multe atracţii turistice importante rămân închise, inclusiv anumite zone din Disneyland şi Legoland, precum şi mai multe platforme de observare de-a lungul Bundului din Shanghai.
Imaginile difuzate de mass-media de stat arată magazinele de la parter inundate în fosta Concesiune Franceză din Shanghai, o zonă populară printre turişti, şi oameni care se deplasează prin apă ce le ajunge până la glezne.
Mai multe surse media de stat au relatat că un băiat de nouă ani din Wenling, provincia Zhejiang, este dat dispărut după ce a fost luat de valuri şi aruncat în mare. Autorităţile chineze nu au raportat victime.
Anunţurile meteorologice indică faptul că în anumite zone din provincia Zhejiang ar putea cădea între 250 de litri şi 500 de litri pe metru pătrat de precipitaţii în următoarele câteva zile.
Autorităţile din Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang, nu mai percep taxe de parcare, în toate spaţiile publice, în cazul şoferilor care caută adăpost din cauza vânturilor puternice şi a inundaţiilor.
În alte părţi ale provinciei, autorităţile din Wenzhou au relocat aproximativ 900.000 de locuitori şi au deschis peste 1.000 de adăposturi de urgenţă, în timp ce aproximativ 390.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor în oraşul Taizhou.
În provincia de coastă Fujian, autorităţile maritime au suspendat zeci de rute de feriboturi de pasageri şi au oprit peste 100 de proiecte de construcţii offshore.
O FURTUNĂ-MONSTRU
Furtuna a parcurs o distanţă de 6.000 km înainte de a atinge uscatul, ceea ce sugerează o durată de viaţă de peste trei ori mai mare decât cea a unui taifun obişnuit, potrivit postului public de televiziune chinez CCTV.
De asemenea, are o dimensiune uriaşă a circulaţiei şi o capacitate de precipitaţii intense.
Se pare că dezinformarea legată de furtună s-a răspândit rapid pe internetul chinez, mass-media de stat raportând că două persoane au fost reţinute pentru distribuirea unor astfel de conţinuturi.
Una dintre ele, un bărbat de 60 de ani, a creat un videoclip fals cu ajutorul inteligenţei artificiale, în care se susţinea că o persoană din Shanghai ar fi căzut de pe o clădire în timpul furtunii.
Un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, a reeditat imagini cu furtuna postate de alţi utilizatori de pe reţelele sociale într-un mod considerat înşelător.
"Dolphin" a adus ploi torenţiale în Filipine, în unele zone din nordul Taiwanului şi pe insula Okinawa din Japonia, înainte de a se îndrepta spre China.
Opt persoane au murit în Filipine din cauza ploilor musonice abundente provocate de "Dolphin" şi de furtunile de la începutul săptămânii, potrivit Oficiului pentru Apărare Civilă. Peste 7.000 de persoane se află adăpostite în centre de evacuare din toată ţara.
În Okinawa, Japonia, cinci persoane în vârstă au suferit leziuni care nu le pun viaţa în pericol, potrivit autorităţilor prefecturale. Trei dintre ei au căzut din cauza vântului puternic, au precizat aceştia.
Între timp, în Hong Kong, observatorul meteorologic a înregistrat duminică o temperatură record de 36,9 °C, pe măsură ce taifunul a adus aer cald peste oraş.
Sezonul taifunurilor în Pacificul de Vest are loc de obicei între mai şi octombrie, perioadă în care taifunurile sunt considerate mai frecvente.
Anul acesta este un an marcat de un fenomen El Niño puternic, ceea ce, potrivit experţilor, înseamnă că taifunurile pot deveni mai intense.




























