Statele Unite sunt un ”generator de riscuri de securitate” în strâmtoarea Taiwan, cu provocările sale frecvente, a anunţat miercuri armata chineză, după ce o altă navă de război americană a traversat apele Mării Chinei de Sud, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Flota a 7-a a Marinei SUA a anunţat că distrugătorul USS Benfold a efectuat un tranzit ”de rutină” în strâmtoarea Taiwan prin apele internaţionale ”în conformitate cu dreptul internaţional”.

Statele Unite întreprind astfel de călătorii aproximativ o dată pe lună, situaţie care înfurie China, care le vede ca un semn de sprijin pentru Taiwan, insula guvernată democratic pe care Beijingul o consideră teritoriu propriu.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Comandamentul Teatrului de operaţiuni Estic al Armatei de Eliberare a Poporului a menţionat într-un comunicat că forţele sale au urmărit nava pe tot parcursul operaţiunii şi au ”avertizat-o”.

”Provocările frecvente şi spectacolul oferite de Statele Unite demonstrează pe deplin că Statele Unite sunt un distrugător al păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan şi un generator de riscuri de securitate în strâmtoarea Taiwan”, se arată într-un comunicat.

”Forţele teatrului rămân în alertă maximă în orice moment şi apără cu fermitate suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, se mai subliniază în comunicat.

Marina SUA a precizat că nava ”a tranzitat printr-un coridor din strâmtoarea care se află dincolo de marea teritorială a oricărui stat de coastă”.

”Tranzitul navei prin strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite faţă de o regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă”, adaugă comunicatul.

Ministerul Apărării din Taiwan a precizat că nava americană a navigat spre nord prin strâmtoare şi că situaţia pe căile navigabile ”normală”.

Benfold a operat în disputata Mare a Chinei de Sud, unde a efectuat două ”operaţiuni pentru libertatea navigaţiei” în ultima săptămână.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.