China a raportat joi, pentru a şasea zi consecutiv, zero decese provocate de Covid-19. Autorităţile sanitare au anunţat că în total, în prezent, sunt 959 de cazuri active, iar 63 de oameni se află în stare critică, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au fost depistate 10 noi cazuri în ultimele 24 de ore, cu 20 mai puţine faţă de intervalul anterior. Numărul cazurilor asimptomatice descoperite a fost de 27, de la 42 cu o zi înainte.

Totalul deceselor înregistrate oficial până în prezent este de 4.632.

Datele oferite de autorităţile chineze sunt dificil de verificat, numeroşi observatori spunând că Beijingul ascunde numărul real al cazurilor şi deceselor.

Guvernul chinez a respins acuzaţia statului american Missouri, care l-a acţionat în judecată pentru că a ascuns gravitatea epidemiei de Covid-19. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a spus că nu există „o bază legală sau factuală” şi că este „ridicol”.

Plângerea civilă, depusă de procurorul statului, Eric Schmitt, vizează Guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării. Conform plângerii, cei vizaţi sunt acuzaţi că au „ascuns informaţii cruciale" de la începutul pandemiei, au arestat avertizori de integritate şi au negat natura extrem de contagioasă a noului coronavirus.

La nivel mondial, numărul cazurilor de infectare cu coronavirusului depistat la finalul anului trecut în China a depăşit 2,6 milioane şi au fost înregistrate peste 183.000 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.