Cel puţin trei persoane au murit în cutremurul care a afectat duminică insula turistică indoneziană Lombok şi care a fost resimţit pe insula vecină Bali, la o săptămână după alt seism soldat cu morţi, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Seismul de duminică, în urma căruia a fost emisă pentru scurt timp o alertă de tsunami, a avariat clădiri până  la Denpasar, pe insula Bali, inclusiv un magazin şi un terminal al unui aeroport, ale cărui panouri din plafon au fost ”scuturate”, potrivit autorităţilor.

Înregistrări video surprind oameni fugind panicaţi afară din case, într-un cartier, pe Insula Bali, şi maşini care se balansează.

Pe Insula Lombok, militari şi alţi salvatori transportau răniţi pe tărgi şi în covoare către un centru de evacuare.

Cutremurul, de magnitudinea 7 potrivit USGS, a avut loc duminică seara, la o adâncime de 10,,5 kilometri, la nord de Lombok.

”Mă uitam la televizor, când am simţit o zguduitură puternică”, a declarat Harian, o femeie cu un singur nume de pe Lombok. ”Lustra se legăna, iar oameni strigau «ieşi afară». Am fugit, în întuneric, pentru că s-a luat lumina”.

O alertă de tsunami a fost ridicată după ce s-au înregistrat valuri de 15 centimetri în trei sate, a declarat directorul agenţiei indoneziene de meteorologie, climatologie şi geofizică Dwikorita Karnawati.

Conducătorul districtului North Lombok Najmul Akhyar a declarat pentru MetroTV că, din cauza unei pene de curent, era imposibil să evalueze întreaga situaţie, dar că au murit cel puţin trei persoane.

Cutremurul a fost resimţit puternic pe insulele Lombok şi  Bali şi a avariat locuinţe pe ambele insule, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei naţionale de gestionare a efectelor dezastrelor Sutopo Purwo Nugroho.

Oameni panicaţi au ieşit în masă din case pentru a se refugia în zone mai înalte, mai ales în North Lombok şi la Mataram, capitala provinciei West Nusa Tenggara, din care face parte Lombok, a declarat un reprezentant în domeniul gestionării catastrofelor de pe Insula Lombok, Iwan Asmara.

Aeroporturile din Bali şi Lombok continuau să opereze duminică noaptea, potrivit directorului general al Aviaţiei Civile.

Pe aeroportul de pe Lombok a avut loc o evacuare de o jumătate de oră în urma seismului, deoarece s-a luat curentul. Televiziuni au difuzat imagini cu femei care se consolau reciproc, în exteriorul aeroportului.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a avut loc pe 29 iulie, soldat cu 16 morţi.

La fel ca Bali, Lombok este cunoscută prin plaje imaculate şi munţii săi. Hotelurile şi alte clădiri de pe ambele insule nu pot depăşi înălţimea cocotierilor.

Indonezia se situează pe faimoasa ”Centură de Foc” a Pacificului, unde plăcile tectonice se suprapun şi unde au loc multe erupţii vulcanice şi cutremure.

În decembrie 2004, un tsunami cauzat de un seism submarin cu magnitudinea 9,1, în largul Insulei Sumatra, în vestul Indoneziei, s-a soldat cu 230.000 de morţi în zeci de ţări de la Oceanul Indian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.