Cel puţin opt cazuri de covid-19 au fost înregistrate, începând de duminică seara, într-o singură mănăstire de la Muntele Athos, iar Mănăstirea Sf. Paul a fost plasată în carantină luni de către autorităţi, relatează keeptalkinggreece.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Majoritatea călugărilor infectaţi prezintă simptome uşoare, iar numai unul a fost transferat, din cauza stării grave în care se afla.

O echipă de la Organizaţia Naţională greacă a Sănătăţii Publice (EODY) urma să sosească luni în Peninsula Muntele Athos.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Presa scrie că s-au înregistrat cel puţin alte două contaminări cu noul coronavirus, unul la Mănăstirea Chelandari şi unul la Schitul Lakoskiti.

Comunitatea religioasă locală a redus la minimum numărul pelerinilor la Muntele Athos, iar temperatura acestora este înregistrată la plecarea din porturile Ouranoupolis şi Ierissos.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.