Cel puţin 20 de oameni au murit şi alţi cel puţin 14 au fost răniţi în urma unui accident produs, sâmbătă, pe un drum din Columbia, anunţă Poliţia, citată de The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imaginile prezentate de televiziunile columbiene arată că autobuzul s-a răsturnat, accidentul având loc dimineaţa devreme, între oraşele Pasto şi Popayán, din sud-vestul ţării. Autorităţile spun că acesta ar fi putut fi cauzat de o defecţiune mecanică.

Presa locală afirmă că autobuzul era aproape să se rostogolească pe panta unui munte, dar s-a oprit într-un parapet.

Autobuzul circula între oralul port Tumaco şi Cali, la 320 de kilometri spre nord-est, când a avut loc tragedia.

Printre răniţi se numără o fetiţă în vârstă de trei ani şi un băiat de opt ani, potrivit relatărilor.

Căpitanul Albertland Agudelo de la Departamentul Poliţiei Rutiere Narino, a declarat: ”Din nefericire, avem un bilanţ de 20 de morţi”.

Oscar Lamprea, director de trafic şi transporturi în zonă, a declarat reporterilor că anchetatorii verifică posibile ”defecţiuni mecanice la sistemul de frânare”.

Un raport preliminar sugerează că şoferul a pierdut controlul după ce a ieşit dintr-o curbă, într-o zonă cu ceaţă, potrivit relatărilor locale.

Salvatorii de la Poliţie şi pompieri au avut nevoie de aproape nouă ore pentru a repune pe roţi autobuzul, a evacua răniţii şi a recupera cadavrele,

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.