Douăzeci de militari indieni au fost ucişi într-o confruntare cu armata chineză, în noaptea de luni spre marţi, la frontiera disputată din Ladakh, în nordul Indiei - prima ciocnire militară sângeroasă din ultimii 45 de ani între cei doi giganţi nucleari asiatici, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata indiană a anunţat mai întâi, marţi, moartea unui ofiţer şi a doi militari, evocând morţi ”de ambele părţi”. Marţi seara, ea a anunţat alţi 17 alţi ”răniţi grav pe câmpul de onoare” care au ”murit din cauza rănilor”.

China a evocat ”morţi şi răniţi”, însă fără să precizeze în care tabără. Ea acuză India de faptul că se face vinovată de acest incident.

Minitsrul indian de Externe i-a replicat, prin purtătorul de cuvânt Anurag Srivastava, atribuind vina confruntării Chinei, în urma ”unei tentative de a schimba în mod unilateral statu-quoul” frontierei.

Un militar indian rănit în regiune a declarat pentru AFP că nu au existat schimburi de tiruri de armă.

”Nicio armă de foc nu a fost folosită. Au existat violenţe corp la corp”, a declarat această sursă sub protecţia anonimatului.

Trupe aparţinând celor două puteri nucleare s-au angajat de la începutul lui mai în confruntări tensionate de-a lungul frontierei comune, în principal în Ladakh, şi au trimis mii de militari întăriri - o criză pe care părţile susţin că vor să o soluţioneze, cu toate acestea, pe cale diplomatică.

”India şi China şi-au exprimat ambele voinţa unei calmări, iar noi susţinem osoluţie paşnică”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat în urma acestor încăierări.

În urma unor negocieri între generali din ambele armate, în urmă cu zece zile, un proces de dezangajare militară a fost lansat în anumite zone disputate ale regiunii, la înaltă altitudine, în Ladakh.

”În acest proces de dezescaladare, aflat în curs în Valea Galwan, o confruntare violentă a avut loc noaptea trecută şi s-a soldat cu victime de ambele părţi”, declara marţi un purtător de cuvânt al armatei indiene.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a acuzat, la rândul său, trupe indiene de faptul că au ”trecut frontiera în două rânduri, după care au comis activităţi ilegale, au provocat şi atacat militari chinezi, iar rezultatul a fost o gravă confruntare fizică”.

Un purtător de cuvânt al armatei chineze, Zhang Shuili, a adăugat, într-un comunicat publicat de Ministerul chinez Apărării, că incidentul a antrenat ”morţi şi răniţi”. El nu a precizat nici numărul şi nici naţionalitatea acestora.

TEMERI DE ESCALADARE

Ultima altercaţie sângeroasă între militari indieni şi chinezi a avut loc în 1975, când patru militari indieni au fost ucişi în Arunachal Pradesh (est). Niciun glonţ nu a fost tras la frontiera indiano-chineză de atunci.

Gradaţi de rang înalt din ambele tabere negociază la faţa locului pentru a dezamorsa situaţia, a anunţat armata indiană.

La New York, o purtătoare de cuvânt a ONU a exprimat îngrijorarea Organizaţiei.

”Îndemnăm cele două părţi să dea dovadă de un maximum de reţinere”, a declarat presei Eri Kaneko, care a salutat o angajare între cele două ţări în vederea calmării situaţiei.

La începutul lui mai, încăierări cu pumnii, pietre şi bastoane au avut loc între militari din cele două ţări în regiunea Sikkim, în estul Indiei, soldate cu mai mulţi răniţi.

Trupe chineze au avansat în zone considerate de India ca făcând parte din Ladakh, ceea ce a determinat New Delhi să trimită trupe în regiune.

”Dacă situaţia nu este gestionată corect, ar putea degenra în ceva mult mai mare decât ne-am imagina noi la început”, a declarat pentru AFP Harsh V. Pant, un analist de la Observer Research Foundation din New Delhi.

”China, cu infrastructura ei mai bună, capacităţile sale militare superioare, poate crede că este momentul să împingă India să vadă până unde merge”, apreciază el.

India şi China au mai multe litigii teritoriale vechi, în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh.

Confruntări în zone muntoase între armata indiană şi chineză au devenit mai frecvente în ultimii ani, ceea ce administraţia Trump intrerpretează drept un semn al unei agresivităţi chineze tot mai puternice în Asia.

În 2017, militari indieni şi chinezi s-au înfruntat timp de peste două luni pe un platou himalayan strategic în regiunea Bhutan.Negocieri au condus la o dezangajare militară a ambelor părţi.

Ultimul conflict deschis între cele două naţiuni cele mai populate din lume a fost Războiul-fulger din 1962, în care trpele indiene au fost înfrânte rapid de armata chineză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.