Rusia nu a staţionat, pentru moment, nicio rachetă nucleară în Belarus, anunţă Casa Albă, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Va fi necesar să ne uităm unde va duce asta”, a răspuns un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţional american (NSC) de la Casa Albă John Kierby, întrebat despre anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la desfăşurarea de armament nuclear tactic în Belarus.

”Nu am observat niciun indiciu care să arate că şi-a respectat această promisiune sau că a mutat vreo armă nucleară”, i-a spus Kirby lui Margaret Brennan, la emisiunea CBS' "Face The Nation".

Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că Rusia urmează să desfăşoare armament nuclear ”tactic” în Belarus şi că zece avioane au fost echipate pentru a fi pregătite să folosească acest tip de armament.

Statele Unite minimalizează această declaraţie şi susţin că nimic nu arată că Rusia ar intenţiona să folosească arma nucleară.

Ucraina consideră, la rândul său, că este vorba despre ”un pas către destabilizarea internă” a Belarusului.

Belarusul, un aliat al Moscovei, se învecinează cu Ucraina, dar şi cu Polonia şi Lituania, două state membre ale Uniunii Euroene (UE) şi NATO.

Belarusul nu ia parte în mod direct la conflictul din Ucraina, însă Moscova s-a servit de teritoriul belarus pentru a-şi desfăşura ofensiva la Kiev, anul trecut, şi pentru a efectua atacuri aeriene, acuză autorităţile ucrainene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.