Deputatul Adrian Albu, candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) la Primăria Chişinăului, anunţă că s-a întâlnit, luni, la Moscova, cu şeful Gazprom, Aleksei Miller. Atât monopolul rus - care are un diferend comercial cu Republica Moldova - cât şi Albu susţin că discuţiile, pe care le-au calificat ca fiind „foarte bune”, au vizat securitatea energetică a Republicii Moldova şi relaţiile dintre gigantul Gazprom şi Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„A avut loc o întâlnire de lucru între Aleksei Miller şi deputatul din Parlamentul Republicii Moldova Adrian Albu. (…) Părţile au făcut schimb de opinii cu privire la interacţiunea dintre Gazprom şi Moldova în sectorul gazelor şi au convenit să continue contactele”, anunţă Gazprom într-un scurt comunicat citat de NewsMaker.

La rândul său, Adrian Albu a transmis că a început săptămâna la Moscova, cu o discuţie pe care o califică „foarte bună” cu şeful companiei Gazprom, Aleksei Miller. Potrivit lui Albu, principalul subiect abordat a vizat securitatea energetică a Republicii Moldova, „ţinând cont de interesul primordial al consumatorilor moldoveni şi capacitatea de plată a cetăţenilor, dar şi a agenţilor economici din ţară”.

Adrian Albu, precizează NewsMaker, a plecat în Rusia la 12 septembrie. Parlamentarul socialist urma să participe la Forumul Economic Estic de la Vladivostok, unde a venit şi Vladimir Putin. În timpul vizitei în Rusia, Albu a luat parte la un panel de discuţii despre urbanistică, desfăşurat în marja Forumului, şi a acordat un interviu pentru agenţia de presă pro-Kremlin TASS în care s-a plâns de autorităţile centrale de la Chişinău.

Deputatul socialist susţine că Aleksei Miller, şeful Gazprom, a dat asigurări, în cadrul discuţiilor purtate la Moscova, că Gazprom „este o companie care-şi respectă deplin înţelegerile contractuale” şi că concernul rus ar fi „deschis în continuare să asigure cu gaz natural Republica Moldova”.

„Am evidenţiat importanţa unor relaţii contractuale stabile, de interes comun, care să corespundă realităţilor zilei şi capacităţii de plată a consumatorilor. Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, demnitarii de la Chişinău trebuie să pună în prim plan interesele cetăţenilor Republicii Moldova, fără a se lansa în lupte geopolitice din contul bugetelor familiilor din ţara noastră”, a scris Albu pe reţelele sociale pe care le gestionează.

Această întâlnire intervine în plin conflict comercial între Gazprom şi autorităţile din domeniul energiei de la Chişinău. Săptămâna trecută, autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Republica Moldova, ANRE, a amendat Moldovatransgaz, subsidiară a companiei ruseşti Gazprom, cu 1,9 milioane de dolari pentru că nu a respectat o cerinţă privind separarea activităţilor de transport al gazelor de cele de furnizor.

În plus, Republica Moldova a declarat la 6 septembrie că datorează Gazprom 8,6 milioane de dolari pentru gaz, ceea ce reprezintă doar o fracţiune din cele 709 milioane de dolari revendicate de monopolul rus, pentru care compania controlată de Kremlin a declarat că va continua să lupte.

Moldova, fostă republică sovietică, obişnuia să cumpere gaze naturale ruseşti, dar Gazprom şi filiala sa din Republica Moldova au declarat la sfârşitul anului 2021 că Chişinăul a acumulat datorii de sute de milioane de dolari. Ministrul energiei, Victor Parlicov, a declarat că un audit internaţional a arătat că distribuitorul public de gaze naturale Moldovagaz, companie deţinută de statul moldovean, datorează doar 8,6 milioane de dolari, iar guvernul său "nu intenţionează să plătească datorii inexistente".

Ulterior, Gazprom a anunţat că "nu este categoric de acord cu afirmaţiile părţii moldoveneşti şi intenţionează să continue să-şi apere drepturile pe toate căile posibile". Compania controlată de Kremlin a evaluat datoria Moldovei la 709 milioane de dolari în urmă cu un an, dar suma ar putea fi şi mai mare, odată cu adăugarea penalităţilor.

Preşedinta Maia Sandu a spus, la rândul său, că auditul a infirmat pretenţiile Gazprom. Ea declarase anterior că Moldova nu are datorii faţă de Gazprom pentru gazele naturale.

Alegerile locale generale din 2023 din Republica Moldova vor avea loc la data de 5 noiembrie. Actualul primar al Chişinăului, Ion Ceban, a fost ales în 2019 din partea socialiştilor, dar între timp şi-a fondat un alt partid politic, care se situează însă tot în opoziţie faţă de guvernarea proeuropeană. În mod tradiţional, socialiştii fostului preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon întreţin relaţii cordiale cu Moscova.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.