Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că energia geotermală de adâncime are un mare potenţial pentru generarea de căldură în Germania, în condiţiile în care Berlinul urmăreşte să elimine treptat combustibilii fosili din sistemul său de încălzire, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Germania găzduieşte una dintre cele mai mari rezerve geotermale din Europa, care a fost în mare parte neexploatată, dar creşterea preţurilor la energie, anul trecut, a declanşat un nou interes pentru această sursă de energie regenerabilă, marile utilităţi municipale şi companiile germane şi internaţionale de combustibili fosili explorând posibile investiţii în această ţară.

În cazul energiei geotermale "de adâncime", căldura este extrasă din izvoare geotermale aflate la adâncimi mai mari de 400 de metri.

"Obiectivul nostru este să exploatăm cât mai multă energie geotermală posibil până în 2030", a declarat Scholz la un eveniment al partidului său social-democrat (SPD) din Bavaria.

Berlinul îşi propune să extindă producţia de energie geotermală astfel încât, până în 2030, să poată alimenta reţeaua de încălzire cu o cantitate de energie de 10 ori mai mare decât în prezent, a declarat Scholz, adăugând că numărul centralelor geotermale va creşte de la 42 la 54 în viitor.

"Energia geotermală de adâncime prezintă un interes deosebit pentru comunităţile noastre şi pentru aprovizionarea lor cu căldură", a spus el.

Sectorul energiei geotermale din cea mai mare economie a Europei a solicitat o lege care să extindă potenţialul acestei surse de energie şi să elimine numeroase obstacole, inclusiv opoziţia locală împotriva forajului şi subvenţiile guvernamentale scăzute.

Energia geotermală ar putea acoperi mai mult de un sfert din cererea anuală de căldură a Germaniei, cu un potenţial de producţie de peste 300 de terawaţi-oră, a arătat anul trecut un studiu al Institutului Fraunhofer.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.