Cancelarul german Friedrich Merz a sosit duminică la Kiev pentru o vizită neanunţată, menită să-şi arate sprijinul faţă de această ţară în războiul său împotriva Rusiei.
„M-am deplasat astăzi la Kiev deoarece Ucraina are nevoie de tot sprijinul nostru în săptămânile următoare”, a declarat Merz într-un comunicat publicat după sosirea sa. „Dacă Rusia nu este oprită, maşina sa de război se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră”.
Merz, a cărui ţară este unul dintre cei mai mari susţinători ai Ucrainei în războiul acesteia împotriva Rusiei, este însoţit de ministra Economiei, Katherina Reiche, potrivit unor surse guvernamentale din Berlin, scrie AFP.
„Astăzi, îi voi spune preşedintelui Zelenski: «Puteţi continua să contaţi pe ajutorul nostru»”, a declarat Merz în comunicat, care subliniază, de asemenea, cooperarea dintre întreprinderile germane şi ucrainene.
Vizita cancelarului german are loc la doar o zi după ce Rusia a îndemnat diplomaţii şi cetăţenii străini să părăsească Kievul, avertizând că forţele sale vor continua să lanseze „atacuri de represalii masive” împotriva capitalei ucrainene.
Moscova a lansat un avertisment similar în luna mai, dar liderii ţărilor care susţin Ucraina au continuat să se deplaseze la faţa locului.
Capitala ucraineană a fost vizată în mod special în ultimele săptămâni de valuri aproape zilnice de drone, în special de drone cu reacţie, mai greu de interceptat, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o lipsă de mijloace antiaeriene.
Un nou pod de mari dimensiuni a fost lovit, sâmbătă, după o zi de vineri marcată de ambuteiaje uriaşe în mare parte a oraşului, provocate de mai multe atacuri cu drone ruseşti asupra unei alte structuri care permite traversarea Niprului.




























