Campania preşedintelui Donald Trump a renunţat în mare parte la reclamele la televiziune în statele Ohio, Texas, Iowa şi Nebraska, pe care le-a câştigat cu uşurinţă în 2016, preferând în schimb promovarea pe Facebook, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele cheltuie mai mult decât rivalul său democrat Joe Biden în statele respective, cel puţin aşa a procedat în ultima săptămână, potrivit funcţiei de măsurare a publicităţii a platformei de socializare.

Echipa lui Biden a inundat în schimb televiziunile cu reclame în statele respective, în ultimele două săptămâni, potrivit firmei de măsurare a publicităţii Advertising Analytics.

Trump aproape a dispărut de pe ecranele televizoarelor în aceste state, cu excepţia unei reclame de 22.000 de dolari difuzată în Nebraska în săptămâna începută pe 27 septembrie. În aceeaşi perioadă, Biden a cheltuit peste 350 de mii de dolari pe reclame la televiziune.

Decizia campaniei de a se concentra mai mult pe reclame ţintite pe reţelele de socializare în regiune respective, în locul publicităţii TV, a fost luată în condiţiile în care sondajele de opinie arată că preşedintele este devansat de Biden cu numai o lună înainte de alegerile din 3 noiembrie.

Cel mai recent sondaj realizat de NBC News/Wall Street Journal arată că Biden îl devansează pe Trump cu 14 puncte procentuale.

Reclamele pe Facebook ţintesc mai eficient anumite categorii de alegători decât reclamele TV.

În timp ce campania lui Trump a cheltuit mai mult, la nivel general, decât campania lui Biden, în ciclul electoral din 2020, fostul vicepreşedinte îl depăşeşte pe actualul preşedinte încă de la începutul lunii septembrie, la publicitatea TV şi reclamele digitale. Â

În septembrie, Biden şi Comitetul Naţional Democrat au avut la dispoziţiemai mulţi bani în comparaţie cu Trump şi Comitetul Naţional Republican.

Ambele campanii vizează utilizatorii Facebook din state care ar influenţa rezultatul alegerilor. Între 29 septembrie şi ziua de luni, campania lui Trump a cheltuit mai mult decât Biden pentru promovarea pe Facebook, în Texas, Iowa, Ohio şi Nebraska.

Biden a fost înaintea lui Trump în ceea ce priveşte cheltuielile pe Facebook efectuate în aceeaşi perioadă în state cheie precum Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania şi, în unele cazuri, cu marje largi. Trump a câştigat toate cele şapte state în 2016.

Echipa lui Trump, prin intermediul Comitetului său Make America Great Again, a cheltuit puţin peste 195.000 de dolari în Texas, în timp ce  Victory Fund al joi Biden a cheltuit peste 173.000 de dolari în acest stat. Ambele comitete mixte de strângere de fonduri strâng bani pentru campaniile individuale şi pentru comitetele naţionale democratice sau republicane.

În Ohio, comitetul mixt al preşedintelui a cheltuit puţin peste 138.000 de dolari doar în ultima săptămână, în timp ce campania lui Trump a depăşit 82.000 de dolari în statul Ohio. Comitetul mixt al lui Biden a cheltuit puţin mai mult de 60.000 de dolari în ultimele şapte zile.

În Iowa, comitetul mixt al lui Trump a cheltuit puţin sub 90.000 de dolari, în timp ce campania a cheltuit încă 40.000 de dolari. Fondul Victory al lui Biden a obţinut puţin peste 55.000 de dolari.

Trump a cheltuit puţin mai mult decât Biden în Nebraska: puţin peste 37.000 de dolari faţă de 30.000 de dolari în cazul Victory Fund al lui Biden.

Sondajele arată că Biden conduce cursa pentru alegeri în districtul congresional al Omaha. În rest, Nebraska este un stat roşu, iar Trump a câştigat cele trei districte în 2016.

De asemenea, Trump îl depăşeşte uşor pe Biden în cazul reclamelor de pe Facebook din Arizona, Carolina de Nord şi Nevada, potrivit datelor care reflectă ultimele şapte zile. Trump a câştigat Arizona şi Carolina de Nord în 2016, dar a pierdut Nevada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.