Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a declarat sâmbătă că ţara sa ar putea să rateze termenul de 1 ianuarie 2025, data limită pe care şi-a propus-o pentru aderarea la zona monetară unică a Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Data-ţintă pentru adoptarea euro "nu este sfântă", a declarat Nikolai Denkov în timpul unei discuţii avute la postul de radio bulgar Darik alături de vicepremierul Maria Gabriel, actuala şefă a diplomaţiei, care va deveni premier în locul lui conform acordului de rotaţie guvernamentală. Denkov nu a exclus posibilitatea ca intrarea în zona euro să se întâmple mai târziu - la 1 iulie 2025.

"Ceea ce este sfânt este să avem o direcţie clară şi să lucrăm la ea. Noi, cei din guvern, suntem convinşi că acest lucru este benefic pentru mediul de afaceri, pentru cetăţeni, pentru creşterea controlului asupra băncilor şi instituţiilor financiare", a punctat Denkov.

Premierul a subliniat însă că actuala coaliţie aflată la putere face tot posibilul pentru a accelera procesul de aderare la euro.

Anul trecut, Bulgaria a renunţat la data ţintă pentru adoptarea euro, ianuarie 2024, deoarece rata inflaţiei nu a reuşit să îndeplinească standardul şi nu pusese încă în aplicare anumite modificări legislative.

"Data este atunci când sunt îndeplinite toate criteriile de la Maastricht. Poate că 1 ianuarie 2025 ar fi o dată posibilă", declara vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, în februarie anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.