Marea Britanie va rămâne în uniunea vamală pe termen determinat cu Uniunea Europeană după Brexit, pentru a evita o frontieră care să despartă insula de Irlanda între Nord, membră a Regatului Unit, şi Sud, potrivit noului acrod dintre Londra şi Bruxelles, anunţă duminică Sunday Times, citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-ministrul britanic Theresa May a obţinut concesii de la Bruxelles, Uniunea Europeană acceptând să înscrie o uniune vamală pentru "întregul Regat Unit" în acordul de divorţ, potrivit surselor apropiate de dosarul citat de săptămânal. 

Frontiera irlandeză constituie unul dintre principalele obstacole ale unui acord privind Brexitul, niciuna dintre părţi nedorind să stabilească o frontieră fizică între Irlanda şi Irlanda de Nord de teamă să nu compromită acordul de pace care a pus capăt deceniilor de violenţe în comunitate. 

Potrivit acestui acord, Uniunea Europeană ar accepta ca verificările mărfurilor să fie făcute mai degrabă în uzine şi magazine decât la frontieră, scrie Sunday Times. 

Purtătorul de cuvânt al premierului nu a confirmat informaţia, calificând-o drept "speculaţie", potrivit canalului de televiziune Sky News. 

Pe 2 noiembrie, şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney, şi David Lidington, secretar de stat pe lângă cabinetul lui May, a asigurat că Dublinul şi Londra sunt "foarte aproape" de a se pune de acord asupra felului în care să menţină frontiera deschisă pe insula Irlanda după Brexit, principalul obstacol pentru concluzionarea unui acord privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. 

Brexitul este prevăzut pe 29 martie 2019. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.