Site-ul oficial cu informaţii despre situaţia epidemiei provocate de Covid-19 în Brazilia a fost repus în funcţiune după o decizie a Curţii Supreme, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sâmbătă, autorităţile braziliene au decis că nu vor mai raporta totalul contaminărilor cu noul coronavirus şi al deceselor provocate de Covid-19, ci doar datele pentru 24 de ore, după ce preşedintele Jair Bolsonaro a fost criticat în numeroase rânduri pentru felul în care a gestionat criza sanitară.

Preşedintele Jair Bolsonaro a spus că datele cumulate nu reflectă situaţia curentă şi că hotărârea a fost luată pentru a îmbunătăţi raportarea acesteia.

Decizia a stârnit un nou val de critici, iar luni noapte un judecător al Curţii Supreme a ordonat Guvernului să transmită datele, acuzându-l de cenzură, după ce trei partide politice au deschis o acţiune juridică în acest sens.

Alexandre de Moraes a dat Guvernului termen de 48 de ore să reafişeze datele, însă acest lucru s-a întâmplat mai curând.

În prezent, Brazilia este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemie, după SUA, şi înregistrează cel mai mare număr zilnic de decese.

Aproximativ 740.000 de contaminări au fost înregistrate oficial şi bilanţul deceselor a depăşit 38.400.

În ultimele zile, presa braziliană a publicat, pe baza surselor alternative, informaţii legat de numărul de cazuri şi de decese. 

Bolsonaro a fost criticat din nou pentru gestionarea epidemiei, el fiind împotriva impunerii de măsuri restrictive şi minimalizând problema.

Marţi, preşedintele a ameninţat din nou că va scoate ţara din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care o acuză că nu a acţionat responsabil în timpul pandemiei. El a făcut primele comentarii pe această temă în urmă cu o săptămână, când a spus că OMS face partizanat politic.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 7,2 milioane de cazuri şi mai mult de 411.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.