Premierul britanic Boris Johnson a declarat că el crede că toată ţara va dori să le ureze toate cele bune prinţului Harry şi soţiei sale Meghan, care au decis să nu mai aibă un rol activ în familia regală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cred că toată ţara va dori să le ureze toate cele bune. După cum am mai spus… Eram sigur că familia regală va găsi o cale pentru viitor”, a spus Johnson, care se află la Berlin pentru un summit cu privire la Libia.  

Palatul Buckingham a anunţat, sâmbătă, că prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu vor mai fi numiţi “Alteţa Sa Regal㔺i nu vor mai primi fonduri publice, ei nemaifiind membri activi ai familiei regale şi alegând un viitor mai independent.

Tot sâmbătă, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a explicat, într-un comunicat, că s-a găsit o cale “constructivă” pentru prinţul Harry şi familia sa. Regina s-a declarat mândră de Megham Markle şi a precizat că îşi doreşte ca Harry şi familia sa “să construiască o nouă viaţă fericită şi liniştită”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.