Guvernul bolivian a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul, din cauza ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, în urma unui atac Hamas la 7 octombrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bolivia preşedintelui de stânga Luis Arce a devenit astfel marţi prima ţară latino-americană care îşi rupe relaţiile diplomatice cu statul evreu de la declanşarea războiului.

Chile şi Columbia au anunţat, în parelel, rechemarea ambasadorilor de la Tel Aviv, în semn de protest faţă de  ”încălcări inacceptabile ale dreptului umanitar de către Israel” şi ”masacrarea poporului palestinian”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a denunţat într-un comunicat o ”capitulare în faţa terorismului şi regimului ayatollahilor din Iran”,

”Guvernul bolivian se aliniază organizaţiei teroriste Hamas”, a atacat el.

În Bolivia, Guvernul ”a luat decizia de a rupe relaţiile diplomatice cu Israelul, în semn de respingere şi de condamnare a ofensivei militare israeliene agresive şi disproporţionate în Fâşia Gaza”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă adjunctul ministrului bolivian de Externe Freddy Mamani.

Secretara generală a preşedinţiei, Maria Nela Prada, a anunţat trimiterea de ajutoare în Fâşia Gaza.

”Cerem oprirea acestor atacuri (...) care au cauzat până în prezent mii de morţi civili şi deplasări forţate ale palestinienilor”, a subliniat ea.

Hamasul a salutat marţi, într-un comunicat, anunţul Boliviei, şi-a exprimat ”marea stimă” faţă de decizia luată şi a îndemnat ţările arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul să facă la fel.

Războiul Israelului împotriva Hamasului, care a intrat miercuri în a 26-a zi, a fost declabşat de un atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene la 7 octombrie, din Fâşia Gaza, asupra căreia deţine controlul, soldat cu 1.400 de morţi, în principal civili şi peste 240 de ostatici.

Ca represalii, armata israeliană combardează neîncetat acest teritoriu palestinian asediat, în care trăiesc 2,4 milioane de palestinieni.

Ea desfăşoară în prezent operaţiuni terestre tot mai în profunzime.

Înainte de întreruperea relaţiilor diplomatice, preşedintele bolivian Luis Arce a discutat luni cu reprezentantul palestinian Mahmoud Elalwani.

Bolivia şi-a mai întrerupt relaţiile diplomatice cu Israelul în 2009.

Fostul preşedinte Evo Morales protesta astfel faţă de atacuri israeliene în Fâşia Gaza, în contextul în care La Paz recunoaşte Palestina din anii '80.

Relaţiile diplomatice boliviano-israeliene au fost restabilite în noiembrie 2019 de către un Guvern interimar de dreapta, înainte ca Luis Arce, la acea vreme protejatul lui Evo Morales, să obţină o victorie în alegerile prezidenţiale din 2020.

Evo Morales consideră tardivă decizia Guvernului Arce şi că a fost luată ”sub presiunea populară” şi după ce ”regimul israelian a asasinat peste 8.500 de oameni”.

Marţi, cel puţin 50 de persoane au fost ucise într-un bombardament israelian în Tabăra de Refugiaţi Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Înaintea acestui bombardament, Hamasul a anunţat 8.525 de morţi, inclusiv 3.542 de copii şi peste 21.000 de răniţi de la începutul răzbnoiului.

În Cisiordania ocupată, cel puţin 122 de palestinieni au fost ucişi prin împuşcare de către militari israelieni sau colonişti de la 7 octombrie, potrivit Ministerului Sînătăţii al Autorităţii Palestiniene (AP), aflată la putere în acest teritoriu palestinian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.