Bolivia declară stare de urgenţă după 50 de zile de blocaje; armata poate fi trimisă pentru deblocarea drumurilor

Bolivia declară stare de urgenţă după 50 de zile de blocaje; armata poate fi trimisă pentru deblocarea drumurilor

Preşedintele Boliviei, Rodrigo Paz, a declarat sâmbătă stare de urgenţă la nivel naţional, în încercarea de a pune capăt crizei provocate de protestele şi blocajele rutiere care au paralizat economia ţării în ultimele 50 de zile, transmite Reuters.

Măsura îi oferă şefului statului competenţe suplimentare, inclusiv posibilitatea de a utiliza forţele armate pentru îndepărtarea baricadelor şi restabilirea circulaţiei pe principalele căi de transport.

Decretul intră în vigoare imediat, însă preşedintele este obligat să notifice Parlamentul în termen de 24 de ore. Legislativul are apoi la dispoziţie până la 72 de ore pentru a aproba sau respinge măsura.

Protestatarii, dintre care mulţi sunt aliaţi ai fostului preşedinte Evo Morales, au blocat drumuri esenţiale din întreaga ţară, împiedicând transportul alimentelor, combustibilului şi medicamentelor către numeroase regiuni, inclusiv capitala La Paz.

Criza a început după ce guvernul a eliminat subvenţiile la combustibili pentru a reduce deficitul bugetar şi pentru a face faţă lipsei acute de dolari. Deşi administraţia Paz a revenit ulterior asupra unor măsuri nepopulare şi a încercat să stabilizeze preţurile la carburanţi, protestele s-au amplificat.

Sindicatele şi alte grupuri sociale solicită majorări salariale, soluţii pentru penuria de combustibil şi valută, precum şi demisia preşedintelui.

Vineri, guvernul a semnat un acord cu Confederaţia Muncitorilor din Bolivia, cea mai mare organizaţie sindicală din ţară, într-o încercare de a reduce tensiunile. Cu toate acestea, numeroase blocaje rămân active, în special în regiunea Cochabamba, unde organizaţiile rurale apropiate de Morales nu au participat la negocieri.

În mesajul adresat naţiunii, Paz a afirmat că protestele s-au transformat într-o încercare organizată de destabilizare a democraţiei şi a avertizat că persoanele care continuă să blocheze infrastructura strategică vor suporta consecinţe legale.

”Nu este o stare de urgenţă pentru a restrânge viaţa oamenilor. Este o stare de urgenţă pentru a reda libertatea cetăţenilor şi pentru a elibera Bolivia de cei care folosesc conflictul politic pentru a bloca drumurile şi a afecta populaţia”, a declarat preşedintele.

Bolivia traversează una dintre cele mai grave crize economice şi sociale din ultimii ani, pe fondul scăderii rezervelor valutare, al deficitului bugetar ridicat şi al tensiunilor politice dintre actuala administraţie şi susţinătorii fostului preşedinte Evo Morales.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră