În ultimii ani, politicienii români au fost decimaţi de sute de arestări privind cazuri de corupţie, însă aceştia încearcă acum să submineze cea mai mare campanie anticorupţie din istoria modernă a ţării est-europene, prin trivializarea investigaţiilor, acuză procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un interviu pentru publicaţia Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Recent, am văzut mai multe încercări de ridiculizarea a luptei anticorupţie, pentru ca aceasta să pară nesemnificativă. Şi care este problema dacă eşti anchetat de procurori? Este la modă să fii anchetat de DNA”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Un număr record de oficiali români au fost aduşi în faţa justiţiei doar în ultimii ani, după ce Kovesi a lansat o companie anticorupţie asemănătoare cu ”Mâinile Curate” din Italia anilor '90. Printre suspecţi se numără un prim-ministru şi zeci de miniştri, iar mulţi dintre aceştia sunt încă în spatele gratiilor pentru acuzaţii de corupţie şi luare de mită.

În timp ce campania pentru alegerile parlamentare se apropie, mai mulţi politicieni au început să promove mesaje împotriva justiţiei, tocmai pentru a justifica de ce mai mulţi oficiali români îşi păstrează funcţiile în ciuda faptului că sunt anchetaţi sau chiar condamnaţi.

De asemenea, instituţia română care se bucură de cea mai ridicată încredere publică - 55% - rămâne DNA, în ciuda înregistrării unui declin în ultima perioadă, potrivit datelor unui sondaj al Avangarde.

Kovesi însăşi a devenit ţinta unor acuzaţii de plagiat pentru teza sa doctorală, pe care procurorul-şef le dezminte. În timp ce îi asigură pe cetăţeni că procurorii nu sunt descurajaţi de cele mai recente atacuri ”care pornesc de la un nivel foarte înalt” şi adeseori devin extrem de personale, Kovesi atrage atenţia că există un risc ca credibilitatea întregului sistem de justiţie să fie compromisă.

Procurorii DIICOT au anchetat inclusiv detectivi particulari, despre care se crede că au fost angajaţi de suspecţi de corupţie pentru a descoperi detalii incriminatoare şi a-i hărţui familia procurorului-şef, într-o încercare de a distruge imaginea publică a Laurei Codruţa Kovesi.

”Este adevărat că uneori aceste atacuri sunt lansate de persoane cu poziţii extrem de înalte. Dar nici eu, nici alţi procurori, nu ne simţim deloc intimidaţi de aceste atacuri, în special pentru că se bazează pe acuzaţii false”, a susţinut procurorul-şef al DNA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.