Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a ajuns, vineri dimineaţă devreme, conform orei locale, la Amman, în Iordania, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaltul diplomat american se va întâlni, în cursul zilei, cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi regele Abdullah II al Iordaniei.

”Naveta” diplomatică vine în contextul în care SUA încearcă să oprească extinderea conflictului dintre Hamas şi Israel, să asigure eliberarea ostaticilor şi lucrează împreună cu Egiptul şi Israelul pentru a deschide un coridor umanitar din Gaza.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

După Iordania, Blinken va merge în Qatar pentru s se întâlni cu oficiali, tot vineri.

Qatar a fost unul dintre actorii-cheie în discuţiile cu Hamas, în încercarea de a obţine eliberarea ostaticilor grupării teroriste, a relatat CNN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.