Bitcoin a atins marţi cel mai înalt din nivel de un an şi jumătate şi a depăşit scurt timp valoarea de 35.000 de dolari, în urma unei hotărâri a unei Curţi de Apel americane care a confirmat o recentă victorie juridică în favoarea unui produs de investiţii de consum al acestei devize numerice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bitcoin creştea, spre ora 9.50 GMT (12.50, ora României), cu 9,25%, la 34.446 dfe dolari, după ce a depăşit marţi, pentru scurt timp, pragul de 35.000 de dolari, şi a urcat la un nivel de 35.172 de dolari, un nivel pe care nu l-a mai atins din mai 2022.

Cursul bitcoin s-a dublat de la începutul acestui an.

Bitcoin beneficiază de o ”îmbunătăţire a perspectivelor de acceptare a ETF (fonduri indexate)” şi îşi ”menţine forţa ca investiţie oarecum alternativă într-o perioadă de incertitudine”, apreciază un analist de la XTB, Walid Koudmani.

Creşterea cursului primei criptomonede are loc în urma unei hotărâri a unei Curţi de Apel federale de la Washington, luni, care a confirmat o victorie a gestionarului de active în criptomonede Grayscale.

La sfârşitul lui august, această Curte de Apel a dat dreptate Grayscale, care contesta un refuz al SEC, jandarmul pieţei americane, de a autoriza cotarea unui fond indexat (ETF), ale cărui active erau investite în bitcoin.

Curtea stabilea că SEC nu şi-a argumentat suficient motivele refuzului, iar autoritatea de reglementare a depăşit data contestării acestei hotărâri.

Autorizarea unui astfel de fond, pe care vor să-l lanseze mai mulţi actori, ”ar putea încuraja o gamă mai largă de investitori să intre în sectorul criptomonedelor”, apreciază un analist de la Tickmill, Patrick Munnelly.

Vineri, bitcoin a depăşit pragul de 30.000 de dolari, în urma unei retrageri parţiale a SEC, care a sesizat justiţia federală pentru a obţine o condamnare a Ripple Labs, care a creat criptomoneda XRP, pe care o acuză că a comercializat-o fără să o înregistreze în prealabil la SEC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.