Biserica Ortodoxă Sârbă a anunţat, joi, alegerea unui nou patriarh considerat apropiat al puterii politice. Acesta îl înlocuieşte pe precedentul patriarh decedat în noiembrie ca urmare a infectării cu coronavirus, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noul patriarh, mitropolit al Zagrebului şi al Ljubljanei Porfirije, în vârstă de 59 de ani, este un apropiat al preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, la fel ca predecesorul său Irineu, care a murit la vârsta de 90 de ani, după 10 ani în care a condus Biserica Ortodoxă Sârbă. 

"Este vorba despre cineva care de mult este apropiat puterii, apropiat de premierul Ana Brnabic şi de preşedintele Aleksandar Vucic", a declarat pentru AFP Drasko Djenovic, un analist specializat în probleme religioase. 

Alegerea sa intervine într-un moment în care Serbia şi Kosovo sunt îndemnate de preşedintele american Joe Biden şi de Uniunea Europeană să reînnoiască un dialog despre normalizarea relaţiilor lor, la 13 ani de la independenţa acestei foste provincii sârbe pe care Belgradul nu o recunoaşte. 

Născut Peric Prvoslav, Porfirije vorbeşte greaca, engleza, germana şi rusa. S-a remarcat în anii 1990 prin programele de ajutor pentru tinerii care suferă de dependenţe şi mai recent sprijinind victimele unui puternic seism în Croaţia. 

În vederea desemnării celui de-al 46-lea patriarh, Sfântul Sinod al Episcopilor s-a reunit pentru prima dată în cripta Bisericii Sfânta Sava, cel mai înalt edificiu ortodox din balcani, la Belgrad. 

Conform procedurii, numele celor trei candidaţi aleşi de majoritatea simplă au fost sigilate în plicuri aşezate într-o evanghelie. Un călugăr a extras unul dintre plicuri, alegând noul lider spiritual "ghidat de mâna lui Dumnezeu". 

Porfirije va fi întronizat vineri, la Belgrad, potrivit postului de televiziune de stat RTS. Biserica Ortodoxă Sârbă numără în jur de 12 milioane de credincioşi în Serbia şi în lume. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.