Intemperiile care afectează Italia de duminică s-au soldat cu nouă morţi, a anunţat Protecţia Civilă, iar numeroase şcoli erau închise în întreaga ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un bilanţ anterior anunţa cinci morţi.

În afară de cele cinci victime înregistrate luni, un bărbat a fost ucis la Veneţia, în nord-est, de un copac care a căzut peste el, iar un pompier a murit la fel, în Alto Adige (nord), în timp ce participa la operaţiuni de salvare.

O femeie a fost ucisă de un torent de noroi şi de roci, în locuinţa sa, la Trentino, au precizat autorităţile.

Alt bărbat a fost ucis în timp ce făcea kitesurf luni, în apropiere de Cattolica, la coasta Mării Adriatice, după ce o rafală de vânt l-a aruncat pe nişte roci, potrivit presei locale.

Un bărbat a fost dat dispărut pe mare, la Calabria, după ce ambarcaţiunea i-a fost găsită luni pe roci, în zona de coastă, fără ca la bord să se afle cineva la bord, iar un corp a fost văzut pe mare, însă nu a putut să fie recuperat din cauza furtunii.

Potrivit presei italiene, aproximativ 170 de persoane - turişti şi angajaţi ai unor hoteluri - erau blocate în Pasul Stelvio (nord), la frontiera dintre Italia şi Elveţia., la peste 2.700 demetri altitudine, din cauza ninsorilor abundente, după ce zăpada a atins 1,5 metri înălţime.

În Friuli-Venezia Giulia, în nord-est, 23.000 de persoane au rămas fără electricitate, iar numeroase drumuri erau impracticabile, au anunţat autortăţile locale.

De la începutul acestui val de intemperii, pompierii italieni au efectuat aproximativ 7.000 de intervenţii în toată ţara, potrivit agenţiei AGI.

Ploile puternice şi rafalele de vânt, care au atins până la 180 de kilometri pe oră în anumite regiuni ale ţării, au perturbat puternic traficul rutier.

La Genova, aeroportul a fost închis până marţi la ora 13.00 GMT (15.00, ora României), pistele fiind impracticabile din cauza unor aluviunil aduse de ploaie, rafalelor de vânt şi unei marei. Şcolile din oraş rămân închise marţi, la fel ca la Roma şi în numeroase alte municipalităţi italiene.

Circulaţia rutieră era puternic perturbată marţi în capitala italiană, unde numeroşi arbori doborâţi la pământ continuau sp blocheze străzi în apropierea centrului oraşului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.