Cel puţin 224 de persoane au murit, iar alte peste 600 au fost rănite în cutremurul din Columbia, potrivit unui nou bilanţ al Asociaţiei Primarilor, publicat marţi, relatează AFP.
Oraşele Cali, Pereira, Manizales şi Quibdo - situate în vestul ţării - au fost afectate.
Primarii au anunţat că peste 165 de clădiri au fost distruse în timpul acestui cutremur de magnitudinea 7,4, luni dimineaţa.
Papa Leon al XIV-lea s-a declarat marţi ”profund afectat” de cutremur, a anunţat Vaticanul.
Papa, ”profund afectat de vestea tristă a cutremurului care a afectat grav mai multe regiuni în Columbia şi s-a soldat cu numeroase victime şi răniţi”, se roagă pentru toate victimele, se arată într-o telegramă transmisă în numele lui Leon al XIV-lea de către numărul doi de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin, preşedintelui Conferinţei Episocopale Columbiene.
La Pereira, în regiunea turistică a cafelei, afectată de un cutremur care s-a soldat cu aproape 1.200 de morţi în 1999, au fost înregistraţi zeci de morţi.
”Nu avem curent. Sincer, avem impresia că ne aflăm într-un oraş zombi. Sincer, e foarte trist”, a declarat un muncitor independent, Juan David Gaitan.
”Sincer, nu-mi vine, în continuare, să cred”, declară un tatuator, Andres Hernandez. ”Am avut impresia că sunt într-un scenariu de film, pentru că vedeam stâlpii, cablurile, totul mişcându-se. Îmi fac griji pentru familia mea, pentru prieteni”.
În oraşul vecin Manizales, situat la aproximativ 50 de kilometri depărtare, unul dintre turnurile catedralei s-a rupt.
La Bogota - unde locuitori, unii în pijama, au evacuat luni dimineaţa, după care s-au întors acasă - nicio pagubă nu a fost semalată.
În urma amplorii cutremurului, mesaje de solidaritate au fost trimise din întreaga lume.
Mai multe ţări latino-americane, dar şi Israelul, Spania şi Franţa şi-au exprimat susţinerea.
Uniunea Europeană (UE) a anunţat că şi-a mobilizat serviciul satelitar Copernicus pentru a facilita operaţiuni de salvare.
Statele Unite, aliatele noului Guvern columbian, au anunţat un ajutor în valoare de 15,5 milioane de dolari pentru a face faţă urgenţelor.
Cântăreaţa Shakira şi-a exprimat pe X ”toată forţa şi dragostea” faţă de ţara sa.
Fotbalul a fost, de asemenea, afectat.
Meciurile prevăzute săptămâna aceasta au fost amânate, dar şi două întâlniri, în Columbia, în Cupele Libertadores şi Sudamericana.




























