Şapte persoane au fost ucise în atacul de la Londra, în care trei suspecţi au fost împuşcaţi mortal de poliţie, au anunţat duminică forţele de ordine britanice, relatează BBC News.Ministrul de Interne Amber Rudd a confirmat că cei trei atacatori de la London Bridge şi Borough Market erau ”terorişti islamişti radicali”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 20:54 Un francez ucis la Londra, alţi şapte răniţi, dintre care patru grav, şi un francez dat dispărut, anunţă Le Drian

Un francez a fost ucis în atentatul de la Londra, iar alţi şapte sunt spitalizaţi, a anunţat duminică, la Tunis, ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, relatează AFP.

Revenind asupra bilanţului atacului soldat cu şapte morţi, sâmbătă noaptea, în centrul capitalei britanice, Le Drian a anunţat ”un mort şi şapte persoane spitalizate, dintre care patru în stare gravă” în rândul francezilor.

Ministrul a anunţat anterior că patru persoane au fost rănite în centrul capitalei britanice.

”Un compatriot este în continuare dat dispărut”.

Premierul canadian a anunţat, de asemenea, că un candian a fost ucis în atentat.

UPDATE 19:16 Un civil rănit de unul din cei opt poliţişti care au tras 50 de gloanţe în cei trei autori ai atentatului din Londra

Un civil a fost rănit de opt poliţişti care au tras sâmbătă noaptea 50 de gloanţe în cei trei autori ai atentatului de pe London Bridge şi în restaurante şi baruri din apropiere, a declarat duminică şeful poliţiei antiteroriste londoneze Mark Rowley, relatează The Associated Press şi Reuters.

Civilul rănit nu s-ar afla în stare gravă, potrivit lui Rowley,

Acest incident urmează să facă obiectul unei anchete independente, a anunţat el.

Opt poliţişti au tras un număr ”fără precedent” de gloanţe pentru a-i opri pe cei trei autori ai atentatului din centrul Londrei care păreau să poarte veste explozive, a declarat Rowley.

Cei trei atacatori au intrat cu o camionetă închiriată în civili pe London Bridge, sâmbătă noaptea, după care au fugit în Borough Market şi au înjunghiat numeroase persoane.

”Opt poliţişti înarmaţi şi-au descărcat armele (....) Evaluarea noastră iniţială este că cei opt au tras aproximativ 50 de gloanţe. Cei trei au fost împuşcaţi mortal”, a declarat Rowley, citat de Reuters.

Majoritatea poliţiştilor britanici nu sunt înarmaţi şi este un lucru neobişnuit ca poliţişti să tragă cu armele din dotare.

”Situaţia cu care se confruntau aceşti ofiţeri era critică: o chestiune de viaţă şi de moarte”, a spus el.

”Trei bărbaţi înarmaţi păreau să poarte centuri sinucigaşe. Ei atacseră deja şi uciseseră membri a publicului şi trebuiau să fie opriţi imediat”, a subliniat Rowley.

”Într-adevăr, nu sunt surprins că, atunci când s-au confruntat cu ceea ce se temeau că sunt trei atacatori sinucigaşi, ofiţerii au tras un număr fără precedent de gloanţe, pentru a fi absolut siguri că au neutralizat ameninţarea reprezentată de acei bărbaţi”.

Un membru al publicului a fost rănit în acest incident.

Poliţia face progrese semnificative în identificarea celor trei atacatori, a anunţat Rowley, fără să ofere detalii în acest sens.

El a spus că poliţia este tot mai convinsă că atentatul a fost comis de trei indivizi, dar că este necesar să se stabilească dacă alte persoane au fost implicate în planificarea atentatului.

Rowley a anunţat totodată că măsurile de securitate în vederea unor evenimente apropiate sunt revizuite şi a avertizat publicul să se aştepte să vadă poliţişti suplimentari - atât înarmaţi, cât şi neînarmaţi - în întreaga capitală.

UPDATE 18:48 Douăzeci şi unul dintre răniţi în stare critică; May efectuează o vizită privată la King's College Hospital

Douăzeci şi una dintre cele 48 de persoane rănite sâmbătă noaptea îi atentatul de pe London Bridge se află în stare critică, potrivit Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) England, citat de Press Association (PA), relatează Reuters.

Premierul Theresa May le-a vizitat în privat pe unele dintre victimele atentatului, lovite de camionetă sau înjunghiate în centrul Londrei, relatează The Associated Press.

Potrivit The Guardian, premierul s-a dus să afle de la sursă informaţii despre atentat. Downing Street a confirmat vizita, însă a precizat că nicio instituţie de presă nu a fost invitată, scrie ziarul.

Potrivit AP, May a vizitat King's College Hospital, unde sunt internaţi 14 dintre cei 48 de răniţi pe London Bridge şi în restaurante şi baruri din apropiere.

UPDATE  14:36 Amber Rudd: Atacatorii din centrul Londrei probabil că erau ”terorişti islamişti radicali”

Atacatorii care au ucis şapte persoane şi au rănit alte 48 în centrul Londrei, sâmbătă seara, probabil că erau ”terorişti islamişti radicali”, a declarat duminică ministrul britanic de Interne Amber Rudd, relatează Reuters.

”Aşa cum a spus premierul, credem că erau terorişti islamişti extremişti, după modul în care s-au inspirat, şi este necesar să aflăm mai multe despre locul de unde vine această radicalizare”, a declarat Rudd pentru ITV.

Ea a refuzat să spună dacă autorii atacului le erau cunoscuţi autorităţilor.

”Operaţiunea este în curs, iar astfel aflăm mai multe despre cine sunt cei trei”, a spus ea.

Ministrul a mai declarat că nu pare să existe o legătură între atacatorii de la Londra şi autorul atacului sinucigaş de la Manchester de pe 22 mai, soldat cu 22 de morţi, la ieşirea de la un concert pop.

”Credem că este improbabil. Arată ca şi cum n-ar exista (o legătură), dar nu putem să excludem nimic în acest moment”, a spus ea.

Rudd a mai declarat că nivelul alertei teroriste - în prezent ”sever” - nu a fost ridicat la ”critic” deoarece autorităţile cred că i-au ”prins pe toţi autorii principali”.


O dubă a intrat în pietoni pe London Bridge, sâmbătă seara, către ora locală 22.00 (duminică, 0.00, ora României), iar apoi trei bărbaţi au ieşit din maşină şi au înjunghiat oameni în apropiere, în Borough Market.

Poliţia a anunţat că cei trei bărbaţi purtau centuri explozive false.

Una dintre persoanele rănite este un poliţist, înjunghiat după ce a sărit în ajutor. Rănile nu-i pun viaţa în pericol.

Cele mai multe partide politice şi-au suspendat campaniile electorale la nivel naţional în urma atacului.

Însă liderul Ukip Paul Nuttall a declarat că el va continua campania, deoarece este ”exact ceea ce au vrut extremiştii să facem”.

Premierul Theresa May a prezidat o reuniune a Comitetului COBRA de urgenţă al Guvernului.

Borough Market este o zonă înţesată de baruri şi restaurante care erau aglomerate sâmbătă seara.

Comisarul Cressida Dick de la Poliţia Metropolitană a lăudat ”curajul extraordinar” al poliţiştilor aflaţi în timpul programului şi în afara programului care şi-au riscat viaţa şi s-au dus să-i înfrunte pe atacatori.

Cei trei suspecţi au fost împuşcaţi mortal în opt minute de la primul apel de urgenţă la 999.

Comisarul a declarat că înţelege că poate să existe o ”frică” în rândul londonezilor.

Însă ”ultimul lucru de care avem nevoie sunt oameni care să reacţioneze exagerat sau care să-şi exprime frustrările faţă de persoane din alte comunităţi sau ale lor”, a subliniat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.