Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a crescut bilanţul la 18 morţi, după ce un suspect a reuşit să treacă de forţele de securitate şi a detonat o maşină-capcană în piaţa Tahrir, situată în jumătatea estică a capitalei Damasc, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anterior, autorităţile siriene au interceptat trei maşini-suspecte, care încercau să intre în capitală, şi au reuşit să oprească doi suspecţi, dar un al treilea şi-a detonat maşina printre oamenii care se întorceau la muncă după sfârşitul Ramadanului.

Printre victime s-ar număra cel puţin şapte membri ai forţelor de securitate guvernamentale, precum şi doi civili. Însă, autorităţile siriene nu au identificat până în acest moment toate persoanele decedate în piaţa Tahrir.

Agenţia SANA a transmis un comunicat al ministerului de Interne, care a susţinut că două vehicule au fost ”distruse” la un sens giratoriu de pe drumul care duce la aeroportul internaţional din Damasc.

”Bombele teroriştilor au ucis şi au rănit mai mulţi civili, cauzând daune materiale în zonă”, a declarat un poliţist pentru agenţia SANA.

Un martor a susţinut că a auzit focuri de armă în jurul orei locale 6.00 (6.00 ora României), iar apoi o explozie puternică a distrus geamurile din piaţa Tahrir.

Un corespondent AFP a explicat că există daune importante la clădirile din apropierea pieţei Tahrir. De asemenea, la marginea pieţei erau vizibile două autovehicule distruse, iar o femeie plângea într-un apartament situat aproape de explozia, care i-a dărâmat balconul şi i-a distrus sufrageria. De asemenea, aceasta a susţinut că fiica s-a a fost rănită de sticlă şi transportată la un spital din Damasc.

Un alt martor i-a văzut pe voluntarii de la Semiluna Roşie, care acordau primul ajutor pentru doi soldaţi răniţi în piaţa Tahrir.

Un comerciant a confirmat că explozia a avut loc în jurul orei locale 6.00 (6.00 ora României).

Peste 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în lungul război civil, care a început după protestele antiguvernamentale din 2011.

Însă, capitala a rămas în mare parte sub controlul forţelor guvernamentale şi a evitat luptele crâncene care au cuprins toată Siria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.