Preşedintele american Joe Biden a discutat, sâmbătă, cu liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, în contextul în care mercenarii Wagner se îndreaptă spre Moscova după ce au cucerit peste noapte oraşul Rostov din sudul ţării, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele Biden a vorbit astăzi cu preşedintele Emmanuel Macron din Franţa, cu cancelarul Olaf Scholz din Germania şi cu prim-ministrul Rishi Sunak din Regatul Unit. Liderii au discutat despre situaţia din Rusia. De asemenea, ei şi-au afirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina", se arată într-un comunicat al Casei Albe, citat de The Guardian.

Totodată, Joe Biden şi vicepreşedintele SUA Kamala Harris au fost informaţi despre ultimele dezvoltări ale situaţiei din Rusia, alături de mai mulţi oficiali din domeniul securităţii naţionale, relatează CNN.

”Printre participanţi s-au aflat consilierul pe probleme de securitate naţională Sullivan, secretarul Blinken, secretarul Austin, preşedintele Milley, directorul Haines, directorul Burns şi ambasadorul Thomas-Greenfield. Preşedintele şi vicepreşedintele vor continua să fie informaţi pe parcursul zilei”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin va continua de asemenea să fie informat, a declarat, sâmbătă, secretarul de presă al Pentagonului, generalul Patrick Ryder.

”Secretarul Austin şi Departamentul continuă să monitorizeze situaţia în desfăşurare din Rusia. Secretarul Austin va fi informat în continuare privind dezvoltările semnificative”, a spus Ryder.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.