Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a respins ferm, vizibil iritat, ideea de a fi supus unui test cognitiv care să evalueze forma mentală în care se află, după ce Donald Trump l-a îndemnat să se supună, la fel ca el, unui asemenea test, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu, nu am făcut niciun test. De ce, dracu, ar trebui să dau un test?”, răspunde într-un inteviu, difuzat miecuri, un Joe Biden iritat.

Agilitatea sa mentală, la vârsta de 77 de ani, este pusă neîncetat în discuţie de echipa de campanie a lui Trump, în vârstă de 74 de ani, pe care urmează să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Fostul vicepreşedinte democrat a declarat în această vară că este testat constant, după care a precizat că se referă la rigorile campaniei prezidenţiale şi ale întâlnirilor sale cu alegători.

”Este ca şi cum v-aş spune, înainte să veniţi la această emisiune, să faceţi un test pentru a vedea dacă luaţi cociană sau nu. Ce părere aveţi? Sunteţi un drogat?”, continuă el în faţa jurnalistului de la CBS care-l intervieva din partea Convenţiei Asociaţiilor Americane ale Jurnaliştilor Afroamericani (NABJ) şi Hispanici (NAHJ).

POLEMICĂ

Această ieşire neaşteptată a provocat imediat o polemică pe reţele de socializare.

Jurnalistul CBS Errol Barnett a precizat mai târziu că a cerut echipei de campanie a lui Joe Biden să contextualizeze mai mult legătura dintre un text cognitiv şi o depistare a sa dacă a luat cocaină.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a preluat ultima parte a acestei discuţii pentru a-i pune la îndoială capacităţile lui Biden.

Fostul vicepreşedinte, care a vorbit adesea despre lupta sa cu bâlbâiala, se bâlbâie şi îşi revine în mai multe rânduri şi spune ”sunt pregătit să las publicul american să-mi judece sănătatea fizică şi mentală”.

Donald Trump declara la sfârşitul lui iulie că a ”excelat” într-un test cognitiv, într-un interviu care a devenit rapid viral pe Internet.

Mândru, el anunţa că testul cuprindea, de exemplu, ”o întrebare de memorie”.

”Ei îţi spun să repeţi cuvintele: persoană, femeie, bărbat, cameră, televiziune. Eu am spus, da, este persoană, femeie, bărbat, cameră, televiziune”.

Părând să se refere la aceste declaraţii, candidatul democrat a declarat în interviul acordat miercuri ”bine, dacă el nu poate face diferenţa între un elefant şi un leu. Nici măcar nu ştiu despre ce vorbeşte. L-aţi văzut? (...). Abia aştept să am oportunitatea” unei dezbateri cu Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.