Preşedintele american Joe Biden a discutat luni, la Londra, la două zile după ce Statele Unite au decis să livreze Ucrainei armament cu submuniţie - controversat şi interzis în numeroase state membre NATO -, cu premierul britanic Rishi Sunak, despre susţinerea Ucrainei, un preludiu al unui important summit NATO în Lituania, marţi şi miercuri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului american a strâns, zâmbind, mâna liderului britanic, cu care a schimbat câteva vorbe în faţa camerelor de luat imagini, pe treptele numărului 10, pe Downing Street, pe un covor roşu.

El a insistat asupra relaţiei ”solide ca stânca” între Washington şi Londra.

Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, care a sosit în capitala britanică duminică seara, ia ceaiul, la Windsor, cu regele Charles al III-lea.

Înaintea acestei vizite, Casa Albă a anunţat că Joe Biden vrea ”să-şi consolideze şi mai mult relaţia” cu Regatul Unit.

Downing Street consideră însă că vizita preşedintelui american ”este mărturia relaţiilor solide” dintre Statele Unite şi Regatul Unit.

Întâlnirea celor doi lideri a durat mai puţin de o oră, potrivit CNN.

Rishi Sunak şi Joe Biden s-au întâlnit în cinci rânduri în ultimele luni, iar absenţa preşedintelui la încoronarea regelui Charles al III-lea, în mai, reprezentat de către Prima Doamnă Jill Biden şi critici pe care le-a făcut cu privire la modul în care Londra gestionează situaţia în Irlanda de Nord după Brexit au fost prost primite în Regatul Unit.

Însă, în cursul vizitei de luna trecută a premierului britanic, Joe Biden a dat asigurări că Washingtonul nu are ”aliat mai apropiat” decât Regatul Unit.

Cei doi lideri au discutat despre situaţia din Ucraina, au legat un nou parteneriat economic - însă nu un acord de liber-schimb - şi au discutat despre mizele dezvoltării inteligenţei artificiale (AI).

Preşedintele american este primt apoi în reşedinţa regală - Castelul Windsor - cu garda de onoare şi imnul american şi ia ceaiul cu Charles.

Cei doi şefi de stat urmau să discute mai ales despre mediu, potrivit preşedinţiei americane, un sibiect în care regele este angajat de mult timp şi faţă de care preşedintele are un ”respect uriaş”, potrivit consilierului în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan.

Ei urmau să ia la notă de concluziile unui forum privind finanţări în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice în ţări în dezvoltare, la care participă, la Windsor, emisarul special american în acest dosar John Kerry.

Aceasta este prima întâlnire de la încoronarea lui Charles al III-lea.

Anterior, Joe şi Jill Biden au asistat la funeraliile reginei Elizabeth a II-a, care a decedat la 8 septembrie.

Această vizită are loc la două zile după ce Statele Unite au decis să livreze Ucrainei armament cu submuniţie, controversate şi interzise în numeroase state membre NATO.

Rishi Sunak, la fel ca europenii stânjeniţi în reacţiile lor, a subliniat sâmbătă că Regatul Unit este semnatarul Convenţiei de la Oslo din 2008 care interzice producţia şi folosirea acestui armamernt şi că ”descurajează” folosirea lor.

”Vom continua să ne facem partea în susţinerea Ucrainei”, a insistat Sunak, în contextul în care Londra este al doilea furnizor de ajutor militar al Kievului de la invazia rusă.

Consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan a redus, la bordul Air Force One, diferenţa între poziţiile Washingtonului şi Londrei la o poziţie ”legală”.

Regatul Unit este ”semnatarul Convenţiei de la Oslo, Statele Unite nu sunt”, a subliniat el.

Însă Joe Biden şi Rishi Sunak sunt ”pe aceeaşi lungime de undă din punct de vedere strategic cu privire la Ucraina”, a insistat Sullivan, insistând asupra bunei relaţii între cei doi lideri.

Joe Biden şi Rishi Sunak au discutat despre război cu o zi înainte de summitul NATO de la Vilnius, unde Ucraina speră să primească noi promsiuni de livrări de armament şi un progres concret în privinţa aderării sale la Alianţa Nord-Atlantică.

Însă preşedintele democrat a făcut un duş rece speranţelor Kievului.

”Eu nu cred că e pregătită să facă parte din NATO”, a declarat el într-un interviu acordat CNN.

Joe Biden urmează să efectueze o vizită în Finlanda, după cea în Marea Britanie şi summitul NATO, în vederea unei reuniuni cu liderii acestei ţări nordice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.