Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a discutat cu omologul său american Joe Biden despre o consolidare a armistiţiului între Israel şi Hamas, acordarea unui ajutor umanitar urgent Fâşiei Gaza şi eforturi internaţionale de reconstrucţie, anunţă preşedinţia egipteană, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi lideri au dscutat, de asemenea, despre mijloace în vederea unei relansări a procesului de pace între israelieni şi palestinieni, în urma ultimului conflict între cele două părţi, anunţă Cairo.

Egiptul a mediat armistiţiul între Israel şi Hamas, intrat în vigoare vineri, după 11 zile de conflict armat.

Secretarul de Stat american Antony Blinken urma să efectueze o viztă la Cairo, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu.

”Biden a exprimat în mod clar hotărârea ţării sale de a coopera în vederea restabilirii calmului şi condiţiilor aşa cum erau în teritoriile palestiniene şi în vederea coordonării eforturilor cu parteneri internaţionali în vederea susţinerii Autorităţii Palestiniene şi reconstrucţiei”, mai anunţă preşednţia egipteană.

Casa Albă a anunţat într-un comunicat că Biden a mulţumit Egiptului pentru ”diplomaţia rodnică şi coordonarea cu Statele Unite” în vederea încetării ostilităţilor israeliano-palestiniene.

Cei doi au evocat necesitatea urgentă a ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza, potrivit preşedinţiei americane.

Aceasta este a doua discuţie în doar câteva zile între Biden şi el-Sisi. Cei doi au evocat, de asemenea, relaţiile bilaterale şi probleme regionale, inclusiv situaţia din Libia şi Irak.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.