Preşedintele egiptean, Abdel Fattah El-Sisi, a fost de acord să deschidă punctul de trecere a frontierei cu Gaza pentru a permite intrarea a 20 de camioane cu ajutor umanitare, a declarat reporterilor preşedintele Joe Biden, miercuri sesra, după ce a plecat din Israel, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele american a precizat că a vorbit cu Abdel Fattah El-Sisi după vizita sa în Israel, unde liderii de acolo au fost şi ei de acord să permită intrarea ajutorului.

Biden, care a vorbit cu reporterii la bordul Air Force One în timpul unei escale de realimentare în Germania, în timp ce se întorcea în SUA de la Tel Aviv, a declarat că liderul egiptean a fost "complet cooperant". Preşedintele Sisi "merită un credit real pentru că a fost conciliant", a spus el.

Ulterior, Casa Albă a dat publicităţii un comunicat despre convorbirea telefonică dintre preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său egiptean, Abdel Fattah Al-Sisi. Cei doi lideri "au discutat despre coordonarea în curs de desfăşurare pentru a livra asistenţă umanitară în Gaza şi despre mecanismele care să asigure că ajutorul este distribuit în beneficiul populaţiei civile", se arată în comunicat.

Cei doi lideri au convenit să colaboreze îndeaproape pentru a încuraja un răspuns internaţional urgent şi solid la apelul umanitar al ONU. Aceştia au căzut de acord asupra necesităţii de a menţine stabilitatea în Orientul Mijlociu, de a preveni escaladarea conflictului şi de a stabili condiţiile pentru o pace durabilă şi permanentă în regiune, arată Casa Albă.

Biden trebuia iniţial să se întâlnească miercuri cu Sisi în cadrul unui summit găzduit de Iordania, dar Ammanul a anulat întâlnirea, după explozia de la spitalul din Gaza.

OAMENI LA LIMITA SUPRAVIEŢUIRII

Vestea că preşedintele egiptean, Abdel Fatah al-Sisi, a fost de acord să deschidă punctul de trecere a frontierei Rafah către Gaza pentru a permite intrarea a 20 de camioane cu ajutoare umanitare vine în contextul în care populaţia din teritoriu se confruntă cu o criză umanitară, la mai bine de o săptămână după ce Israelul a impus un "asediu complet" şi a tăiat intrarea proviziilor în Gaza. 

Israelul a lansat atacuri aeriene asupra teritoriului palestinian cu 2,3 milioane de locuitori, pe fondul unei blocade totale a alimentelor, electricităţii, medicamentelor şi combustibilului. Între timp, au crescut temerile că oamenii din Gaza încep să fie în pericol de moarte din cauza deshidratării şi a lipsei apei potabile.

Joe Biden declarase mai devreme, după discuţiile de la Tel Aviv, că Israelul a fost de acord să permită deschiderea graniţei dintre Egipt şi Gaza pentru livrările de alimente, apă şi medicamente de care este nevoie disperată, după o blocadă totală de 11 zile, cu condiţia ca asistenţa umanitară să nu fie deturnată de Hamas pentru uz propriu.

BIDEN, "TRANŞANT" CU ISRAELUL

Preşedintele american le-a spus jurnaliştilor că a fost "foarte tranşant" cu liderii israelieni în legătură cu necesitatea de a sprijini acordarea de ajutor palestinienilor din Gaza. "Israelul a fost grav afectat, dar adevărul este că are ocazia de a uşura suferinţa oamenilor care nu au unde să se ducă. Este ceea ce ar trebui să facă. Dacă nu o fac, vor fi traşi la răspundere în moduri care pot fi nedrepte", le-a spus Biden reporterilor care îl însoţeau în Air Force One.

Israelul va permite Egiptului să livreze cantităţi limitate de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a confirmat biroul premierului Benjamin Netanyahu. Decizia a fost aprobată având în vedere o solicitare a preşedintelui american, se arată într-un comunicat în care se menţionează că este vorba despre alimente, apă şi medicamente pentru populaţia civilă din sudul Fâşiei Gaza, dar nu există nicio menţiune despre combustibil. De asemenea, nu este clar când vor începe să treacă aceste ajutoare.

Pe de altă parte, comunicatul precizează că Israelul nu va permite niciun ajutor umanitar de pe teritoriul său către Fâşia Gaza atât timp cât ostaticii israelieni nu vor fi eliberaţi.

Casa Albă a anunţat că preşedintele american, Joe Biden, va susţine joi, la ora locală 20.00 (vineri, ora 3.00, ora României), un discurs referitor la conflictul dintre Israel şi Hamas şi la războiul din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.