Preşedintele israelian Reuven Rivlin l-a însărcinat luni pe liderul Benny Gantz, reprezentantul centrului, rivalul premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu, să formeze un nou guvern, cu obiectivul de a scoate ţara dintr-o îndelungată criză politică şi de a face faţă noului coronavirus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma alegerilor legislative de la 2 martie, al treilea rând de alegeri în mai puţin de un an, Partidul Likud (dreapta) al lui Netanyahu a obţinut cel mai mare număr de mandate - 38 din cele 120 în Parlament, în timp ce Partidul Albastru-Alb al lui Benny Gantz a obţinut 33.

Însă, în urma consultărilor de duminică cu reprezentanţi ai partidelor nou aleşi în Parlament, 61 de deputaţi l-au recomandat pe Benny Gantz lui Rivlin, iar 58 pe Netanyahu.

”Acesta este motivul pentru care vă încredinţez oportunitatea de a forma un guvern”, a declarat Rivlin, adresându-i-se lui Benny Gantz, un fost şef de Stat Major, în vârstă de 60 de ani.

Cel mai longeviv premier din istoria Israelului, Netanyahu, în vârstă de 70 de ani, este totodată primul şef de Guvern din istoria ţării inculpat în timpul mandatului. El este inculpat de corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de încredere în trei dosare, iar procesul împotriva sa urmează să înceapă în mai.

”Voi face totul pentru a forma, într-un minimum de zile, un guvern naţional, patriotic şi cât mai larg posibil”, a anunţat Gantz, îndemnând într-un discurs la ”unitate” şi invitând diverşi şefi de partide să i se alăture.

”Este timpul ca şefi partidelor, mai ales al Likudului, să hotărască dacă vor să urmeze calea” unităţii, a declarat el, subliniind că ”este absolut necesar să se evite un al ptrulea rând de alegeri”.

Benny Gantz are termen 28 de zile să-şi prezinte Guvernul.

”CORONAVIRUSUL, CHEIA ACORDULUI”

”Este o perioadă scurtă, dar, date fiind circumstanţele actuale ale urgenţei naţionale şi internaţionale, este prea lungă”, a declarat preşedintele israelian.

Rivlin i-a convocat cu o zi înainte pe Netanyahu şi pe Gantz pentru a discuta despre formarea unui guvern de uniune ”cât maii rapid posibil”, pentru a se concentra asupra luptei împotriva noului coronavirus.

Cinci noi cazuri de contaminare au fost înregistrate în Israel, crescând la 255 numărul total al contaminărilor. De asemenea, zeci de mii de persoane sunt izolate.

Comentatorul politic Nahum Barnea consideră că ”coronavirusul este cheia acordului”. ”Dacă previziunile pesimiste sunt corecte, lucrul inteligent de făcut (de către Benjamin Netanyahu) este să ia act şi să se aşeze alături de Albastru-Alb într-un Guvern”.

În Israel este necesară susţinerea a 61 din cei 120 de deputaţi din Parlament în vederea constituirii unui cabinet.

În urma precedentelor alegeri, din aprilie şi septembrie 2019, niciun bloc nu a atins acest prag.

Gantz a obţinut susţinerea ”Listei Unite” a partidelor minorităţii arabe israeliene (15 mandate), care l-au recomandat lui Rivlin, dar şi a Partidului Israel Beiteinu (extremă dreapta) al lui Avigdor Lieberman.

În pofida acestui lucru, nu este sigur că el va putea forma un guvern, din cauza divergenţelor între susţinătorii săi. Lieberman a refuzat, în trecut, să facă parte dintr-un guvern susţinut de către partide arabe israeliene.

HEMICICLU APROAPE PUSTIU

În urma celorlalte două scrutine, Gantz a refuzat să facă parte dintr-un guvern condus de către Netanyahu, din cauza inculpării acestuia.

Netanyahu îşi clamează nevinovăţia şi se declară victima unei ”vânătoare de vrăjitoare”. Procesul împotriva sa, care urma să înceapă marţi, a fost amânat la 24 mai din cauza răspândirii coronavirusului şi a dispoziţiilor care limitează activitatea tribunalelor.

În ultimele zile, Netanyahu a îndemnat la formarea unui Guvern de uniune naţională sub conducerea sa, evocând necesitatea de a reacţiona în criza noului coronavirus.

Luni, cei 120 de membri ai celui de-al 23-lea Knesset (Parlament) urmau să depună jurământul, însă, din cauza epidemiei, ei o fac trei câte trei şi ”nu se vor afla mai mult de zece persoane în acelaşi timp în sala plenară”, conform directivelor Ministerului Sănătăţii.

Rivlin urma să-şi susţină discursul într-un hemiciclu aproape pustiu, în prezenţa lui Benny Gantz, Benjamin Netanyahu şi Yuli Edelstein, preşedintele Parlamentului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.