România şi-a pierdut al doilea premier în şapte luni, după ce partidul lui Mihai Tudose i-a retras acestuia sprijinul, scrie BBC luni seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

BBC notează că, la fel ca predecesorul său Sorin Grindeanu, şi Mihai Tudose a fost victima unei bătălii în cadrul partidului.

"Conform informaţiilor, Tudose a intrat în conflict cu un puternic coleg din partid care, în iunie, l-a propus pentru post", notează BBC.

Şi agenţia France Presse scrie despre demisia premierului român, care a plecat după un conflict cu liderul Partidului Social-democrat (PSD).

"Plec cu capul sus", a declarat Tudose, la încheierea unei reuniuni cu responsabilii PSD, care i-au retras sprijinul, scrie AFP.

Reuters notează că tensiunile dintre Tudose şi preşedintele puternic al PSD, Liviu Dragnea, au început după ce premierul a cerut ministrului de Interne, apropiat al lui Dragnea, să demisioneze, însă aceasta a refuzat.

Agenţia subliniază că Dragnea nu poate deveni prim ministru din cauza unei condamnări.

Şi Deutsche Welle şi express.co.uk scriu despre demisia lui Tudose, care a pierdut sprijinul politic şi lupta cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

Premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seară, la finalul CEX, că demisionează, pentru că aşa a decis partidul. El a spus că pleacă cu fruntea sus.

"Îmi dau demisia în seara asta sau mâine dimineaţă. Domnul vicepreşedinte Stănescu preia programul", a anunţat premierul Mihai Tudose, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, care a durat mai bine de cinci ore.

El a spus că partidul a hotărât că este nevoie de un alt Guvern şi că va pleca cu fruntea sus.

"Poate am şi eu vina mea. Aşa a hotărât partidul, îmi asum, CEx-ul a spus că e loc de mai bine", a declarat Mihai Tudose, care a plecat de la sediul PSD.

Întrebat ce îşi reproşează, el a răspuns: "Îmi reproşez că nu am făcut mai mulţi kilometri de autostradă, că nu am făcut mai multe spitale, dar vedeţi, astăzi am avut un eveniment fericit, o investiţie de 500 de milioane aproape. Plec cu fruntea sus, nu am închis anul prost, nu regret nimic, colegii au apreciat activitatea guvernamentală".

Premierul Mihai Tudose a fost învestit în funcţie în 29 iunie 2017, după demiterea Guvernului Grindeanu, la şase luni de la învestire, prin moţiune de cenzură a PSD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.