Autorităţile mexicane avertizează că pandemia ar putea dura tot anul şi iau în considerare înăsprirea măsurilor de prevenţie, inclusiv interzicerea adunărilor şi prelungirea vacanţei de Paşti a elevilor, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Educaţiei a spus că aproximativ 33 de milioane de elevi vor intra în vacanţa de Paşti la finalul săptămânii viitoare şi că perioada va fi dublată la 30 de zile.

Ministerul Sănătăţii a recomandat anularea evenimentelor la care participă peste 5.000 de oameni.

„Ne pregătim de o epidemie care poate dura tot anul”, a spus Hugo Lopez-Gatell, ministru adjunct al Sănătăţii, într-o conferinţă.

În Mexic au fost înregistrate peste 40 de cazuri de infectare cu COVID-19. Nu au fost raportate decese.

Spre deosebire de SUA şi de majoritatea statelor din America Latină, Mexicul nu a impus încă restricţii semnificative, însă autorităţile s-au arătat îngrijorate că virusul se poate extinde din Statele Unite.

Preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador a continuat, în weekend, să participe la întâlniri cu sute de susţinători. „Am salutat oamenii şi le-am ascultat cererile”, a scris el pe Twitter.

Pe reţelele de socializare, unii s-au arătat alarmaţi că preşedintele în vârstă de 66 de ani a îmbrăţişat şi sărutat copii aduşi de susţinătorii lui în oraşul Ometepec, Guerrero.

„Restul lumii e în carantină şi preşedintele nostru merge peste tot şi sărută oameni”, a scris un utilizator de Twitter.

Câteva meciuri de fotbal programate weekendul acesta şi alte turnee au loc cu porţile închise, iar sezonul ligii mexicane de baseball va începe mai târziu decât de obicei, pe 11 mai.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.