Autorităţile britanice au confirmat marţi seara că Salman Abedi este atacatorul sinucigaş, care s-a detonat în timpul nopţii într-un foaier dintre Manchester Arena şi gara Victoria. Un număr de 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv minori, iar alte 59 au fost rănite în urma atentatului terorist revendicat de către jihadiştii Statului Islamic, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pot să confirm faptul că bărbatul suspectat că a dus la capăt atrocitatea de aseară este Salman Abedi (22 de ani)”, a declarat şeful poliţiei din Manchester, Ian Hopkins.

De asemenea, acesta a precizat că anchetatorii nu vor mai publica în acest moment mai multe detalii despre Abedi.

CITEȘTE ȘI Jihadiştii Statului Islamic au revendicat atentatul terorist de la Manchester Arena

”Prioritatea noastră, împreună cu reţeaua poliţistă antiteroristă şi cu partenerii noştri de securitate, este să continuăm să evaluăm dacă acesta a acţionat singur sau a făcut parte dintr-o reţea mai largă”, a completat Hopkins.

Salman Abedi s-a născut în 1994 în Manchester, fiind al treilea copil dintr-o familie de refugiaţi libieni, care au fugit de regimul Gaddafi.

Părinţii săi de origine libiană au fugit la Londra, înainte de a se stabi în Fallowfield, un cartier situat în partea sudică a zonei metropolitane din Manchester.

CITEȘTE ȘI Prima victimă identificată a atacului din Manchester: O admiratoare care făcuse un selfie cu Ariana Grande în 2015
CITEȘTE ȘI A doua victimă a atacului din Manchester a fost identificată: Saffie Rose Roussos, o fetiţă în vârstă de opt ani

De asemenea, familia a locuit timp de zece ani în Fallowfield.

Salman Abedi are doi fraţi şi o soră, aceasta având vârsta de 18 ani.

Atacatorul sinucigaş a crescut la doar câţiva metri de un liceu de fete, care a ajuns în ştiri în urmă cu doi ani, după ce gemenele Zahra şi Salma Halane au fugit pentru a se alătura jihadiştilor Statului Islamic din Siria.

CITEȘTE ȘI 22 de morţi şi 59 de răniţi în urma unei explozii pe Manchester Arena, după un concert. Theresa May: Fără îndoială, Marea Britanie şi oraşul Manchester sunt victimele unui atentat terorist crud. Poliţia a arestat un suspect VIDEO - UPDATE

Există informaţii neconfirmate că întreaga familie, cu excepţia primilor doi fii, s-a întors recent în Libia.

Anterior, oficialii americani au susţinut că atacatorul ar avea 23 de ani, o eroare explicabilă având în vedere că Salman Abedi s-a născut în 1994 la Manchester.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.