Australianul acuzat că a ucis 51 de persoane, în martie 2019, în două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă, fără drept la eliberare condiţionată, anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brenton Tarrant, în vârstă de 29 de ani, este primul om din istoria ţării care primeşte o astfel de pedeapsă.

El a recunoscut uciderea celor 51 de oameni, că a încercat să asasineze alţi 40 şi o acuzaţie de terorism.

Judecătorul a caracterizat actele sale drept „inumane”, adăugând că bărbatul „nu a arătat milă”.

„Crimele tale sunt atât de ticăloase că şi dacă eşti reţinut până când vei muri nu epuizează cerinţele de pedepsire”, a spus judecătorul Cameron Mander de la o curte de justiţie din Christchurch.

Mander a decis condamnarea şi a spus că o astfel de pedeapsă este rezervată „celor mai răi criminali”.

Pedeapsa cu moartea nu este în vigoare în Noua Zeelandă.

Prim-ministrul neozeelandez Jacinda Arden a declarat că această condamnare va presupune că el „nu va avea notorietate, platformă... nu vom avea de ce să ne gândim la el, să îl vedem sau să auzim de el vreodată”.

„Astăzi sper că este ultima zi când avem motiv să auzim sau rostim numele teroristului”, a adăugat ea.

În urma atacurilor din martie 2019, Noua Zeelandă a impus legi stricte privind armele. 

La mai puţin de o lună, Parlamentul a votat cu 119 la 1 reforme pentru interzicerea armelor semi-automate de tip militar şi elementelor care pot fi folosite pentru asamblarea de arme interzise.

Guvernul s-a oferit să despăgubească proprietarii de arme declarate ilegale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.