Un australian în vârstă de 78 de ani, fost pasager pe nava de croazieră Diamond Princess, a murit, duminică dimineaţă, la un spital din Perth, din cauza coronavirusului, au anunţat autorităţile australiene, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Soţia bărbatului, în vârstă de 79 de ani, care s-a infectat şi ea la bordul navei, este în continuare spitalizată la Perth.

O altă ţară care a anunţat primul deces cauzat de coronavirus este Thailanda. Un bărbat de 35 de ani, care avea şi febră denga, a murit din cauza Covid-19. Thailanda a înregistrat din ianuarie până acum 42 de cazuri de infectare. 30 de persoane s-au vindecat între timp, iar 11 se află în continuare în spitale.

China continentală a semnalat sâmbătă 573 de noi cazuri de infectare, bilanţ mai mare decât cei din ziua precedentă – 427. Numărul deceselor a fost 35 faţă de 47 în ziua precedent. În total, în China continentală au murit 2.870 de persoane.

În Coreea de Sud, autorităţile sanitare au anunţat, duminică, că s-au înregistrat 376 noi cazuri de infectare, totalul ajungând la 3.526. Au murit 17 persoane până acum. Bisericile au fost închise şi multe au recurs la varianta online pentru slujbe.

În Irlanda, Luxemburg şi Armenia s-au înregistrat primele cazuri de infectare. În Irlanda, persoana infectată este un bărbat care s-a întors din nordul Italiei.

În Luxemburg este vorba de o persoană în vârstă de aproximativ 40 de ani care a călătorit de asemenea în Italia.

În Armenia, un bărbat în vârstă de 29 de ani este infectat cu Covid-19, după ce a fost plecat în Iran.

Epidemia a afectat până acum aproximativ 60 de ţări şi s-a soldat cu aproape 3.000 de decese. Au fost infectaţi peste 86.000 de oameni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.