Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa, că, la 13 aprilie 2023, este prevăzută o grevă generală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, în acest context, sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar).

Detalii privind circulaţia trenurilor pot fi consultate pe site-urile: https://www.sncf.com/frhttps://www.sncf-connect.com/train/grevehttps://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.

”De asemenea, transportul public urban ar putea fi perturbat, în contextul grevei şoferilor din acest sector, precum şi din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe”, a mai transmis MAE.

Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP: https://www.ratp.fr/ , pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.

”Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat, de asemenea, că se vor alătura acţiunii greviste, ca şi controlorii aerieni şi personalul Air France (FNIC-CGT şi CGT Air France), ceea ce poate duce la perturbări ale orarului curselor aeriene. Pasagerii Air France vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor prin SMS”, a mai precizat instituţia.

Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.

Totodată, este posibilă prelungirea grevei şi după această dată, în anumite sectoare, inclusiv în cel al transportului public.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefon de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://paris.mae.ro , https://lyon.mae.ro , https://marsilia.mae.ro , https://strasbourg.mae.ro , www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.