Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei cu privire la decizia autorităţilor locale de a extinde, până la data de 12 mai 2020, a regimului de control la frontierele interne Schengen, respectiv la trecerea frontierei de stat pe rutele de transport maritim dinspre Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania şi Regatul Suediei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, paşaportul valabil este singurul document de identitate acceptat la controlul trecerii frontierei norvegiene pentru intrările pe rutele maritime (ferryboat).

Totodată, autorităţile norvegiene menţin, de-a lungul aceleaşi perioade de şase luni, măsura temporară de control individual al persoanelor care călătoresc din spaţiul Schengen în Regatul Norvegiei prin punctele de frontieră de pe rutele terestre (rutiere şi feroviare) şi aeriene.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.