Cincisprezece oameni au murit din cauza atacului cu bombă de la moscheea din oraşul Quetta, aflat în sud-vestul Pakistanului, au transmis sâmbătă oficialităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un dispozitiv improvizat a explodat în moschee, vineri seară, iar 13 persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, care ar fi vizat un seminar al talibanilor afgani.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Atacul de vineri a fost al doilea din oraş de săptămâna aceasta.

„Doi dintre răniţi au murit peste noapte la spital”, a anunţat Zia Langove, ministrul de Interne al provinciei Balochistan. El a adăugat că alte şase persoane sunt în stare gravă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.