O explozie a cărei cauză nu a fost stabilită momentan s-a soldat, duminică, cu cel puţin un mort şi douăzeci de răniţi într-o zonă comercială din Erevan, capitala Armeniei, au anunţat autorităţile naţionale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Potrivit datelor preliminare, a avut loc o explozie care a declanşat un incendiu”, a precizat Ministerul Situaţiilor de Urgenţă într-un comunicat, cu menţiunea că incendiul s-a soldat cu un mort şi ”circa 20 de răniţi”, conform unui bilanţ iniţial.

Cauza exploziei, care a avut loc la începutul după-amiezii în piaţa angro Surmalu, nu a fost imediat stabilită.

Videoclipurile şi fotografiile care circulă pe reţelele sociale au arătat o coloană groasă de fum negru ridicându-se pe cer. Într-un videoclip, se pot auzi câteva explozii succesive, precum sunetul unor artificii.

Potrivit Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, la faţa locului au intervenit zece autospeciale de pompieri, iar alte zece erau pe cale să dea o mână de ajutor.

Armenia este o ţară caucaziană cu aproximativ trei milioane de locuitori şi a trecut printr-o perioadă dificilă de la războiul din 2020 împotriva Azerbaidjanului, ţara vecină, care s-a încheiat cu o înfrângere grea şi o criză politică majoră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.